SUA. La zece luni după hotărârea de referinţă a Curţii Supreme care a dat fiecărui stat american libertatea de a interzice întreruperea sarcinii pe teritoriul său, magistratul Matthew Kacsmaryk, cunoscut pentru opiniile sale ultraconservatoare, a emis, din Texas, o decizie care se presupune că se va aplica întregii ţări.
Unul dintre colegii săi, din statul Washington, a decis însă că autorizaţia de introducere pe piaţă a mifepristonului (RU 486), pastilă utilizată în combinaţie cu o altă pilulă, nu poate fi retrasă în cel puţin 12 state democrate.
Prin urmare, îi va reveni rapid Curţii Supreme, profund remaniată de fostul preşedinte republican Donald Trump, datoria de a clarifica situaţia.
Decizia judecătorului Kacsmaryk nu va intra în vigoare timp de o săptămână, deoarece magistratul a optat să acorde timp guvernului federal să facă recurs. În hotărârea sa de 67 de pagini, el validează majoritatea argumentelor din procesul intentat în noiembrie de o coaliţie de medici şi organizaţii anti-avort împotriva Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA). El reia studiile asupra riscurilor atribuite pilulei pentru avort, deşi sunt considerate neglijabile de majoritatea comunităţii ştiinţifice şi acuză, de asemenea, FDA că nu şi-a respectat procedurile cu scopul de a îndeplini un obiectiv politic.
Liderul democrat din Senat, Chuck Schumer, a criticat „un judecător activist care acţionează în afara legii şi creează un precedent periculos”.
Matthew Kacsmaryk a fost avocat al unei organizaţii creştine înainte de a fi numit judecător federal de către fostul preşedinte republican Donald Trump.
Chiar dacă justiţia ar suspenda în cele din urmă autorizaţia FDA, va dura probabil câteva luni până la aplicarea deciziei. Potrivit experţilor în domeniul sănătăţii, autoritatea de reglementare a medicamentelor trebuie să urmeze o procedură strictă înainte de a retrage autorizaţia unui produs.
Femeile şi medicii ar putea, de asemenea, să recurgă la o altă pastilă, misoprostol, a cărei utilizare este combinată astăzi cu mifepriston pentru o mai mare eficienţă şi pentru diminuarea durerilor.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XSUA tara democratiei universale trece incet la tirania cultelor religioase,care fac mai nou legile in america si in tarile asazis democratice ( DEMOS=VOINTA POPORULUI)
-
Trateaza tara ca o afacere. Sa nu o luati in nume personal, este vorba doar de bani. Pe investitori ii face fericiti sa vada cifre mari asa ca au cumparat , sau bine spus investit, in politica.
SUA se transforma intr-o societate fanatic religioasă asemeni Afganistanului și Iranuluui, se va splica sharia cre(ș)tină.
-
Noua religie in SUA este sodomia. Se preda in scoli se promoveaza in filme, reclame, peste tot. Masculi care se dau femele doboara recorduri in sporturi pentru femei. Nu mai exista America.. acum e SODOMerica!