Smotrich, al cărui partid, Sionismul religios, a fost cheia formării guvernului de coaliţie condus de premierul Benjamin Netanyahu, a făcut această propunere într-o scrisoare adresată şefului executivului israelian în care a cerut pedepsirea Autorităţii Palestiniene pentru că a căutat să obţină “recunoaşterea unilaterală ca naţiune”.
În scrisoarea sa, ministrul israelian a sugerat, de asemenea, că autorităţile palestiniene sunt responsabile pentru recenta decizie a procurorului şef al Curţii Penale Internaţionale, Karim Khan, de a solicita mandate de arestare împotriva lui Netanyahu şi a ministrului apărării, Yoav Gallant, din cauza războiului din Gaza.
Karim Khan a cerut luni mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, ministrul apărării Yoav Gallant, şi a trei lideri principali ai grupării islamiste palestiniene Hamas, pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza şi în Israel.
Spania, Irlanda şi Norvegia au anunţat miercuri că vor recunoaşte oficial statul palestinian la 28 mai, ceea ce a generat un răspuns furios din partea autorităţilor israeliene, care consideră că este o recompensă pentru terorism.
Enervat de anunţ, Smotrich i-a cerut miercuri lui Netanyahu să anuleze un acord recent cu Norvegia pentru ca ţara nordică să fie cea care administrează taxele destinate Autorităţii Palestiniene, colectate de Israel în Cisiordania ocupată.
“Norvegia a fost prima care a recunoscut unilateral un stat palestinian astăzi şi nu poate fi partener în nimic legat de Iudeea şi Samaria (numele pe care Israelul îl foloseşte de obicei atunci când se referă la Cisiordania)”, a indicat ministrul Smotrich în scrisoarea sa.
În plus, el a propus o serie de măsuri punitive la adresa autorităţilor palestiniene, cum ar fi sancţionarea pecuniară a înalţilor funcţionari, consolidarea politicii de colonizare ilegală şi construirea a 10.000 de locuinţe pentru colonişti. Smotrich a avertizat totodată că nu va transfera banii din impozite către Autoritatea Palestiniană “până la noi ordine”.
În total, circa 140 de ţări recunosc statul palestinian, opt dintre ele din Uniunea Europeană – Bulgaria, Polonia, Cehia, România, Slovacia, Ungaria, Cipru şi Suedia – precum şi aproape toate ţările arabe sau cele legate istoric de mişcarea ţărilor nealiniate, aminteşte EFE.
Sursa: AGERPRES
Citește și:
Norvegia, Irlanda şi Spania anunţă că vor recunoaşte oficial statul Palestina
Trimite articolul
X“…consolidarea politicii de colonizare ilegală şi construirea a 10.000 de locuinţe pentru colonişti.” Sa-i bata Dumnezeu de sionisti imputiti ! De peste 70 de ani fac acelasi lucru si din aceasta cauza Hamas a reactionat asa , in Octombrie.
-
Nu te agita, stimabile, că nici Hamas nu sunt îngerași. Problema acolo e mult mai complicată decât poate procesa mintea ta simpluță. În fapt, tu gândești exact precum Hamas și sionistii extremiști, dar nu ești în stare să realizezi asta.
-
” În fapt, tu gândești exact precum Hamas și sionistii extremiști”. Deci accepti si tu ca sionistii nu sunt ingeri, dar acuzi Hamas-ul. Te contrazici singur dar din cauza delirului nu iti dai seama.
-
Nu mă contrazic deloc. Pentru că în niciun comentariu de-al meu nu am acuzat Hamas și nici nu am susținut conflictul din Gaza. Astea sunt proiecțiile tale generate de gândirea ta simplistă, dihotomică.
Conflictul ăsta există tocmai pentru că cele două părți, guvernul Netanyahu și Hamas (și înaintea lor alții și de-o parte și de cealaltă) gândesc la fel, adică nu susțin modelul celor două state și fiecare dorește dispariția celuilalt, neasumandu-si responsabilitatea actelor sale, ci mereu dând vina pe celălalt. Cum îți spuneam, mintea ta simplă nu poate înțelege fenomenele complexe.
Cât despre rolul tău de papagal psihiatru, ai reușit să pricepi distincția dintre delirat și delirant? Mă îndoiesc…😉-
“Nu mă contrazic deloc. Pentru că în niciun comentariu de-al meu nu am acuzat Hamas și nici nu am susținut conflictul din Gaza.” Mai cauta prin “arhiva”, deliratule. Delirante sunt doar comentariile ce le expui aici, tu esti delirat(delirium tremens).
-
E clar că nu pricepi. Folosești cuvinte al căror sens nu-l cunoști. Zevzec te-ai născut, zevzec ai rămas. Și acum ai dat și în delirul identităților 😁
-
Bine ca pricepi tu. Asa va invata acolo in saloane, ca pe cei din B.D. cand erau la parnaie ?
-
Bați câmpii, că de obicei 😁
-
-
-