Un val de decese ale bebeluşilor din anii 1930 şi 1940 s-a datorat vitaminei D adăugate în pâine, lapte şi margarină. Cei mai mulţi dintre acei copii ar fi avut o mutaţie genetică, însă oamenii de ştiinţă au descoperit de ce unii bebeluşi s-au îmbolnăvit chiar şi fără mutaţia respectivă.
Ingredientul fatal a fost găsit în produsele de bază din gospodărie, lapte, pâine, cereale, margarină. La începutul anilor 1900, peste 80% dintre copii erau afectaţi de rahitism, aşa că alimentele au fost îmbogăţite cu vitamina D. Boala a fost aproape complet eradicată, dar măsura a avut efecte secundare fatale, deoarece unii copii nu puteau metaboliza corect vitamina D.
Aceştia aveau o afecţiune care provoca o acumulare de calciu în sânge, ceea ce ducea la afecţiuni renale care pot fi fatale la bebeluşi. Din cauza problemelor apărute, numeroase ţări europene au interzis tratamentul cu vitamina D până în 1950.
Cercetările moderne au arătat că această afecţiune, cunoscută acum sub numele de hipercalcemie infantilă de tip 1 sau HCINF1, este cauzată de o mutaţie genetică. Totuşi oamenii de ştiinţă au descoperit că aproximativ 10% dintre pacienţii afectaţi de HCINF1 nu au mutaţia genetică.
Cercetătorii de la University of East Anglia (UEA) au aflat că problemele pot să apară nu doar din cauza mutaţiei, ci şi a formei genei. De aceea, numeroşi pacienţi care „se luptă să proceseze vitamina D” pot avea probleme pe tot parcursul vieţii fără a avea un diagnostic corect.
„La o scară mai largă, relevantă pentru genetică şi sănătate, ştim că genele trebuie să aibă secvenţa corectă pentru a produce proteina corectă, dar, într-un strat suplimentar de complexitate, ştim acum că genele trebuie să aibă şi o formă fizică corectă”, a explicat cercetătorul Darrell Green, de la Şcoala de Medicină Norwich.
Cercetătorii intenţionează acum să investigheze rolul formelor genelor în alte afecţiuni, cum ar fi cancerul.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XMai pe babeste , 90 % dintre copii au avut de suferit , iar la multi acest lucru le a fost fatal , si totul la sugestia si indemnul emeritelor capurilor seci din medicina , exact ca in zilele noastre cu vaccinul lui Ali Baba , o multime de oameni au ramas cu sechele dupa vaccinare insa ,, expertii ,, din medicina neaga cu nerusinare acest lucru , probabil peste 70 de ani se va afla ce si cum cu acest experiment
-
..unii deja au inceput sa recunoasca! A fost prezentat la Tv acum vreo 10 zile
-
A fost prezentat la TV…atunci sigur e așa 🤦🏻♂️. Tony ești un geniu.
-
-
@anonim.
Citirea fără capacitatea de înțelegere a unui text, e un act steril. De unde ai scos procentul de 90%?. Iar paralela cu vaccinurile anti-Covid vine din capul sec al covidiotului antivaccinist.