Aceştia spun că un angajat al supermarketului Carrefour a murit după ce un bărbat a început să atace oameni în oraşul Assago, relatează BBC.
Printre cei răniţi se numără Pablo Mari, un fotbalist împrumutat de la Arsenal.
Un suspect în vârstă de 46 de ani a fost reţinut. Motivul atacului nu este încă clar.
Atacatorul are probleme de sănătate mintală, spun agenţiile de presă italiene.
Mari, un fundaş spaniol în vârstă de 29 de ani, s-a alăturat echipei Arsenal de la formaţia braziliană Flamengo în ianuarie 2020. El a jucat doar de 19 ori pentru tunari, iar în prezent este împrumutat la Monza, club din prima ligă italiană.
Mikel Arteta, managerul lui Arsenal, a declarat:
“Tocmai am aflat. Ştiu că Edu [directorul tehnic al Arsenal] a luat legătura cu rudele sale. Este în spital, dar pare să fie bine”.
SURSA: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!