Regele Charles al III-lea şi soţia lui, Camilla, sunt aşteptaţi în Kenya în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie, aceasta fiind prima sa vizită de stat în calitate de rege într-o ţară din Commonwealth.
Istoria dintre cele două ţări a fost marcată în special de reprimarea revoltei Mau Mau împotriva puterii coloniale britanice, care a făcut peste 10.000 de morţi între 1952 şi 1960, în principal în rândul comunităţii Kikuyu, una dintre cele mai sângeroase represiuni din Imperiul britanic.
După ani de litigii, Londra a fost de acord în 2013 să despăgubească peste 5.000 de kenyeni, dar unii aşteaptă ca regele să prezinte scuze oficiale pentru acţiunile din trecut ale Regatului Unit.
“Îi cerem regelui, în numele guvernului britanic, să prezinte scuze publice necondiţionate şi fără echivoc (…) pentru tratamentul brutal şi inuman aplicat cetăţenilor kenyeni de-a lungul perioadei coloniale”, între 1895 şi 1963, a solicitat KHRC, o asociaţie independentă care apără drepturile omului.
KHRC a cerut, de asemenea, reparaţii “pentru toate atrocităţile comise împotriva diferitelor grupuri din ţară”, menţionând, pe lângă reprimarea revoltei Mau Mau, şi acapararea unor terenuri.
Această vizită va fi o bună ocazie pentru a discuta “aspectele cele mai dureroase” ale istoriei dintre cele două ţări, iar regele Charles al III-lea “va avea timp (…) să aprofundeze înţelegerea nedreptăţilor suferite de poporul kenyan în acea perioadă”, a dat asigurări Palatul Buckingham înaintea vizitei sale.
KHRC i-a cerut, de asemenea, preşedintelui kenyan William Ruto să “acorde prioritate (acestor cereri) în întâlnirile sale cu regele”.
Cuplul regal va fi întâmpinat marţi de preşedintele William Ruto în capitala ţării, Nairobi. În următoarele două zile, regele Charles şi soţia lui se vor întâlni cu antreprenori şi tineri, vor participa la un banchet de stat, vor vizita un nou muzeu dedicat istoriei Kenyei şi vor depune o coroană de flori la mormântul soldatului necunoscut din Grădinile Uhuru, în centrul capitalei kenyene.
Charles şi Camilla urmează să călătorească apoi în oraşul portuar Mombasa, în sudul ţării, unde regele britanic, care este foarte ataşat de chestiunile de mediu, va vizita o rezervaţie naturală şi se va întâlni cu reprezentanţi ai mai multor religii.
Kenya are o legătură specială cu istoria familiei regale britanice: în timp ce se afla în această ţară africană, în 1952, Elisabeta a II-a a aflat vestea despre moartea tatălui său, regele George al VI-lea, un eveniment care a transformat-o imediat în noua suverană a Regatului Unit.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XImperiul Minciunii nu se schimba si nici nu isi cere scuze pentru crimele savarsite. Daca isi cere scuze la final va trebui sa predea coroana proprie. Aproape totul la ei este rezultatul unui furt milenar.
Charles este regele hotilor.
-
Toate, absolut toate imperiile s-au bazat pe crime, violuri, distrugeri. Aici includem Imperiul Persan, Imperiul lui Alexandru, Imperiul Roman, Imperiul Incas, Imperiul Otoman, Imperiul Mongol, Imperiul Rus, Imperiul Spaniol si cel Portughez, Imperiul Britanic, cel francez sub Napoleon etc. Toate!
-
Ei, aici sunt total de acord cu tine.
Nu sunt de acord cu rasismul tau manifestat si cu antisemitismul tau dar vad ca nu esti foarte departe de adevar. Si cred ca esti si ateu… dar asta este intre tine si Dumnezeu. (LOL)-
Nu intelegi termenul de rasism si il confunzi, mai mult sau mai putin intentionat, cu alte lucruri mocirloase in care te scalzi chiar tu. Nu-mi pasa de opiniile tale despre mine, indiferent ca as fi ortodox, catolic, protestant, neoprotestant, evreu, musulman, hindus, shintoist, agnostic, ateu, etc. este alegerea mea personala si nu a ta. Asa ca las-o moale si canta-ti poliloghia la alta masa.
-
-
Chenienii ar trebui sa le multumeasca Britanicilor ca i-au dat jos din copaci si i-au invatat sa scrie si sa umble in doua picioare. Perioada aia a fost singura din istoria cheniei in care aia au dus-o cat de cat bine si s-au civilizat un pic.
-
Daca eu vin la tine in casa si-ti iau tot ce ai prin batatura dar iti las si femeia gravida, parerea mea este ca ar trebui sa-mi multumesti ca uite asa ti-ai mai imbunatatit si tu informatia genetica si o sa ai in sfarsit niste copii mai luminati la minte.
Doar ca amanunt: Africa a avut printre primele universitati din lume pe vremea cand Europa se scalda in intuneric.-
Descrii acțiunile rușilor din Ucraina cu violuri și jafuri? Rusia încă se scaldă în acel întuneric de care vorbești dumneata
-