Premierul ungar a declarat, la postul public de radio, că va fi eliminată măsura purtării măştilor în public, iar în aer liber vor fi permise adunări de până la 500 de persoane. Evenimentele în spaţii închise vor fi permise doar persoanelor cu adeverinţe de vaccinare.
„Aceasta înseamnă că am învins al treilea val al pandemiei”, a spus Orban, citat de Reuters.
Ungaria este singura ţară din UE care a aprobat şi utilizat vaccinuri ruseşti şi chinezeşti, în cantităţi mari, înainte ca Agenţia Europeană a Medicamentului să le examineze sau să le aprobe.
Acest lucru a permis Ungariei să atingă una dintre cele mai mari rate de inoculare ale UE, 50% din populaţia sa de aproximativ 10 milioane având deja vaccinată cu cel puţin o doză.
Cele mai multe zone ale industriei de servicii sunt deja deschise: respectiv hoteluri, restaurante, spa-uri, teatre, cinematografe şi săli de sport.
Economia a scăzut cu 5% anul trecut, iar Orban, care se confruntă cu alegeri în 2022, a declarat că PIB-ul din acest an ar putea fi mai mare decât proiecţia actuală a guvernului, de 4,3%.
Pe de altă parte, România îşi propune să atingă pragul de 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie. În ţara noastră sunt aşteptate noi relaxări pe 1 iunie, 1 iulie şi 1 august. Din 15 mai s-a eliminat purtarea măştii în exterior şi s-au eliminat restricţiile de circulaţie de noapte.
Sursa: MEDIAFAX
Trimite articolul
Xregret , dar ungurii au fost mereu cu un pas inaintea noastra in multe domenii sa fie clar.!
-
De ce nu te muti in Ungaria? E plin de case la pret de moka,ungurii au plecat de prea mult bine..
-
Dar tu de ce ramai in Romania?😂😂😂
-
De prost ce este…..
-
-
Bāi! Sugaci! Sugi pe maț, ca pe cârnaț! 😂
-
Bine zice Vasile .Prost să fi să nu vezi asta.Si aici mă refer nu numai la nivelul de trai al ungurilor dar si la industria si agricultura lor Vezi si ce sisteme de irigatii mobile au peste tot iar la noi e cam ”pauză” că in ianuarie 90 le-au desfiintat unii că cica erau ”comuniste” , la fel ca si CAP-urile , Daca nu stiai Ungaria nu si-a distrus CAP-urile , denumite TESZ si le merge bine si acum
Beleste ochii doar soselele si autostrăzile lor
Ia spune tu câti români se duc de ani de zile la Oroshaza , la Gyula etc la strand
si câti unguri (nu) vin la Arad la strand sau la Bidi
Ia spune tu cât plătesc ungurii pe gazele primite de la rusi comparativ cu cât platesc românii gazele de rusi , rusii pe care ii fac in fel si chip unii politicieni si ii irită cât pot..
Explică-ne tu de ce Ungaria este in Schengen si România nu si de ce ungurii nu au nevoie de vize pt SUA si românii au nevoie de vize,
Spune tu câte baze militare străine (nu)au ungurii pe teritoriul lor si câte avem noi , asta ca să ii ”speriem” pe rusi si să la facem in ciudă etc etc
Am prieteni care si-au cumpărat case in Ungaria in Elek, Dombegyhaza , Kevermes Batonya etc si sunt f mmultumiti de cum sunt primiti si cum s-au integrat acolo. Nu te teme că nu pleacă ungurii in masă de acolo si nici nu se duc in vest cu sutele să culeagă sparanghel si alte celea pt un pumn de euroi.Sunt insă si unguri care muncesc in Austria inca dinainte de 89 in special cei din zona de vest a Ungariei .
Era să uit !
Tu ai habar câte sute de români se duc anual in spitalele din Szeged, Debrecen , Gyula si nu numai ca să se trateze? Oare vin si ungurii in România să se trateze sau sau să se interneze in spitalele noastre?Dă-mi niste exemple dacă poți . Asa că…Las-o jos că măcăne !-
CORECT
-
-
-
Doar cu un pas … ???
Rezultatele vaccinarii se vad👏👏👏
-
Care rezultate lache? Aceeasi minciuna ca in Romania…
-
Exact, niste fecaloizi. Asa mi-a zis Marele Destept Aradean sa scriu!😯
-
Nu asa sa scrii, asa esti 💩 , macar ai mai invatat un cuvant care te defineste
-
Mare Destept Aradean te dezici de ce mi-ai spus? Am crezut in valoarea dumneavoastra dar se pare ca m-am inselat. Nu pot sa cred!
-
Sunteti un prefacut. Una ati zis sa scriu si alta ziceti acum.
-
-
-
Ma scuzati ca mi-am permis sa am o parere😂😂😂
-
Charlie reprezinta alegătorul tipic AUR! Nu e de mirare ca suntem văzuți ca ultimii în UE!
-
Ce treabaare cum suntem văzuți in Europa cu faptul ca cineva are alta părere decât varianta oficiala? Manipulare tipic securista. Și doi la mana, tocmai reprimarea oricăror opinii diferite înseamnă dictatura, adică ceea ce susții tu, pui de bolșevic!
Vasile ai perfectă dreptate🤗 au fost si vor fi mereu cu mult înaintea noastră ,au la conduce persoane cu coloana nu ca și noi 🤮căcați in ploaie.În Romania atăta timp căt avem la conducere oameni ce nu stiu sa lupte pt Țara si pt niște firimituri ne facem preș la UE 😭în Ro bine nu va fi .Noi avem o Țara frumoasa si bogată și nu știm să o punem în valoare.Din păcate nu avem un conducător care pt Tara sa lupte ,ei doar Fură si Fură si din gură sunt mari.