Parlamentul din Grecia a votat, joi dimineaţă, în favoarea formării unei comisii de anchetă care să investigheze politicienii, inclusiv foştii premieri, acuzaţi că ar fi primit mită de la producătorul elveţian de medicamente Novartis, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.
Oficiali din Curtea Supremă au informat că angajaţii companiei farmaceutice Novartis sunt acuzaţi că ar fi dat mită unor doctori şi politicieni din Grecia. Pe fondul acuzaţiilor, gigantul elveţian a promis că, în cazul în care personalul său a comis astfel de infracţiuni, va acţiona „rapid în luarea unor decizii”.
Procurorii greci, care investighează problema de mai mult de un an, au prezentat cazul la Parlament. Conform legislaţiei din Grecia, Parlamentul este singura instituţie care poate ridica imunitatea politică a miniştrilor.
În urma unei dezbateri de 19 ore, majoritatea deputaţilor au votat în favoarea creării comisiei. Coaliţia guvernamentală a promis, în 2015, că va depune eforturi pentru a elimina austeritatea şi corupţia.
„Nu vom ignora acest mandat. Nu vom ajuta la muşamalizarea unuia dintre cele mai mari scandaluri din istoria modernă a Greciei”, a declarat premierul Alexis Tsipras, înainte de vot.
Cei zece politicieni socialişti şi conservatori neagă orice acuzaţie, susţinând că actualul Guvern a diseminat informaţii false în scopul de a îi opri să câştige alegerile care vor avea loc în 2019.
Citiți principiile noastre de moderare aici!