“În faţa tacticilor hibride ale Rusiei, Republica Moldova a arătat că este independentă, că este puternică şi că îşi doreşte un viitor european”, a afirmat Ursula von der Leyen într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare X, în care a felicitat-o şi pe preşedinta Maia Sandu pentru victoria sa în primul tur al scrutinului prezidenţial.
După numărarea a 99,59% din voturi, Comisia Electorală Centrală de la Chişinău a indicat că tabăra “da” pentru înscrierea aderării la UE ca obiectiv naţional în Constituţia Republicii Moldova a câştigat cu 50,45% din voturi, faţă de 49,55% pentru tabăra “nu”, dar încă nu au fost numărate toate buletinele de vot din străinătate.
Concomitent, la alegerile prezidenţiale care au avut loc duminică, Maia Sandu a câştigat cu 42,33% din voturi în faţa principalului său rival, prorusul Alexandr Stoianoglo, care a obţinut 26,05% din sufragii, iar cei doi se vor înfrunta în turul al doilea pe 3 noiembrie.
De asemenea, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, i-a transmis un mesaj de felicitare Maiei Sandu pentru faptul că “leadershipul şi curajul său au schimbat cursul istoriei”.
“Ne vom scrie viitorul împreună”, i-a transmis Roberta Metsola preşedintei de la Chişinău, pe aceeaşi reţea de socializare.
Comisia Europeană a declarat luni că alegerile prezidenţiale desfăşurate simultan cu referendumul în Republica Moldova au avut loc într-un context de interferenţe şi intimidare “fără precedent” din partea Rusiei şi a susţinătorilor săi pentru destabilizarea procesului democratic.
Interferenţa, potrivit purtătorului de cuvânt al UE pentru afaceri externe, nu s-a produs doar “în zilele şi săptămânile care au precedat alegerile”, ci a reprezentat o campanie care a început după invazia rusă în Ucraina în februarie 2022.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XSe pare ca doar ”pupadori” de dosuri americane sunt…😉😉😉
-
Mai bine cu americanii decât cu rușii, dar pentru dumneata, domnul cu cele 100 de conturi, toate filoruse, așa ceva nu e de înțeles
-
Nu trebuie sa iti vinzi pamantul si familia ca sa fii cu americanii. Asta nu intelegeti voi rusalaii.
-
-
@aradean
Ai rămas cu un gust amar de rusodos…-
Chiar nu stiam ca au dosul amar. Ms de info🤣🤣🤣
-
da, si vor trece si ei la mancatul de goange si alte restrictii impuse de sefii de la Bruxelles in frunte cu doamna Ursula
-
Dumneata ai mâncat goange? Te-a obligat cineva să le mănânci?
-
No că intrași și matale în delir goango-anti-UE. O iei pe urmele lui Cetatean 😁