Scoția. Drone echipate cu scanere termice, bărci cu camere cu infraroşu, hidrofoane: se depun toate eforturile pentru a dezlega misterul care captivează întreaga lume de generaţii.
„Scopul nostru a fost întotdeauna să înregistrăm, să studiem şi să analizăm tot felul de comportamente şi fenomene naturale care sunt dificil de explicat”, spune Alan McKenna, de la echipa de cercetare voluntară Loch Ness Exploration, care organizează „vânătoarea” de sâmbătă împreună cu Centrul Loch Ness din Drumnadrochit, un mic sat de pe malul lacului din nordul Scoţiei.
Cercetătorii cred că scanerele termice ar putea identifica orice anomalie, în timp ce hidrofonul ar detecta strigăte neobişnuite sub apa din lacul de 56 de kilometri pătraţi, care are o adâncime de până la 240 de metri.
Prezenţa unui monstru în Loch Ness este o legendă care datează din Antichitate: gravurile în piatră făcute de picţii care locuiau atunci în zonă descriu o bestie misterioasă cu aripioare.
Istoric
Prima înregistrare scrisă a creaturii datează din anul 565 d.Hr., într-o biografie a călugărului irlandez Sfântul Columba, evanghelizator al Scoţiei în secolul al VI-lea, care a explicat că a ordonat monstrului să se retragă.
Prima observare modernă a lui „Nessie” a fost raportată într-un ziar local în mai 1933. Un om de afaceri local şi soţia sa mergeau de-a lungul lacului când au fost surprinşi de „un val uriaş” în apă.
În decembrie 1933, ziarul britanic The Daily Mail a recrutat un vânător de animale mari din Africa de Sud, Marmaduke Wetherell, pentru a localiza creatura. El a găsit urme mari de paşi despre care credea că aparţineau unui animal de aproximativ şase metri lungime.
Oamenii de ştiinţă de la Muzeul de Istorie Naturală au explicat mai târziu că urmele au fost făcute cu un suport de umbrelă sau cu un picior fals de hipopotam.
În 1934, medicul englez Robert Wilson a făcut ceea ce a ajuns să fie numită „fotografia chirurgului”, o imagine care pare să înfăţişeze capul şi gâtul alungit ale lui Nessie ieşind din apă.
Fotografia, publicată în Daily Mail, este o farsă, dar propulsează monstrul din Loch Ness la celebritate internaţională.
Conform Centrului Loch Ness, mai mult de 1.100 de apariţii oficiale ale lui „Nessie” au fost înregistrate până în prezent, iar monstrul aduce milioane de lire sterline economiei scoţiene în fiecare an prin turism.
De-a lungul anilor, oamenii de ştiinţă şi amatorii au încercat să găsească dovezi ale prezenţei unui peşte mare în adâncurile lacului, în timp ce unii au sugerat că monstrul ar putea fi o reptilă marină preistorică precum un plesiozaur.
În 1972, Biroul de Investigaţii privind Loch Ness a întreprins cea mai mare căutare în lac până în prezent, fără niciun rezultat.
În 1987, în timpul Operaţiunii Deepscan, a fost desfăşurat un sonar pe toată lăţimea lacului. Organizatorii săi susţin că au găsit un „obiect neidentificat de dimensiuni şi puteri neobişnuite” în adâncuri.
În 2018, cercetătorii au efectuat un studiu ADN în Loch Ness pentru a determina ce organisme trăiesc în apele lacului. Nimic nu a fost găsit vreodată, cu excepţia a numeroşi ţipari.
„Acest weekend ne oferă oportunitatea de a săpa prin ape într-un mod nou şi abia aşteptăm să vedem ce găsim”, a declarat Paul Nixon, directorul general al Centrului Loch Ness.
Organizatorii au cerut voluntarilor să monitorizeze orice mişcare în apă sau orice alt fapt inexplicabil în weekend, dar din cauza „cererii copleşitoare” din partea entuziaştilor, grupul nu mai acceptă solicitanţi.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XBazmele prind si la oamenii mari …. adica acel ,, monstru ,, a fost observat cu o mie si ceva in urma ??? mai sa fie !!! dar cat traieste ala ? ….aaaa !!! in zilele noastre e alt monstru , ceva stranepot al celui mentionat in antichitate !!! deci daca exista mai multe exemplare , inseamna ca lacul ala e plin de ,, monstrii ,, 😂😂😂
S au gasit acum vanatorii de relicve sa distruga mitul si economia Scotiei ! proaste sunt autoritatile locale daca le permite alora sa bantuie prin lac dupa acel ,, suflet ratacitor ,, !
Vor găsi exact ciuciu. Asa zisa vânătoare de minciuni e ca s-au cam împuținat turiștii și scârțâie economia. Mai bine mergeți la brucse ca exista monstrul din Brad. Succese multe. ::)))