Republica Moldova. Precizările au fost făcute în cadrul unei declaraţii de presă comune susţinute alături de ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi de viceprim-ministrul Ucrainei, Olha Stefanishyna, în marja Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.
„Am discutat ce urmează pentru Republica Moldova. Urmează să ne dublăm eforturile şi mizăm în continuare pe sprijinul României, cu expertiza şi experienţa pe care deja o împărtăşim cu autorităţile de la Chişinău, pentru a avansa pe drumul nostru european. Ştim că progresele vor depinde în cea mai mare măsură de modul cum valorificăm această oportunitate istorică şi credem cu tărie într-un proces de extindere bazat pe merite ale fiecărui stat. Nu ne dorim scurtături şi nu ne dorim condiţii speciale. În cele din urmă, noi nu facem reformele pentru UE sau de dragul reformelor, ci pentru că ne-am angajat să construim un stat bine guvernat, cu administraţie publică eficientă, cu o justiţie independentă şi funcţională, cu o economie puternică şi digitală. În acest context, România ne este alături la fiecare pas, pentru a ne asigura că reuşim să implementăm ceea ce ne-am propus”, a spus ea.
Cristina Gherasimov a mulţumit diplomaţiei române pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova şi pentru promovarea parcursului european al acestei ţări. De asemenea, a evidenţiat contribuţia României la decizia istorică de începere a negocierilor de aderare ale Republicii Moldova şi Ucrainei la UE.
„Este încă o dovadă că prietenul la nevoie se cunoaşte. Noi am avut parte de un ajutor substanţial din partea României atunci când ne-a fost mai greu: de la suportul în perioada crizei energetice la fonduri ce au permis implementarea de proiecte în cadrul programului ‘Satul european’. Vă mulţumim mult pentru acest generos ajutor, care este şi unul necondiţionat”, mai a spus ea.
Cristina Gherasimov a menţionat că experienţa României în procesul de aderare precum şi posibilitatea „de a avea acces nemijlocit la acquis-ul comunitar în limba română” vor fi de un real folos Republicii Moldova, în vederea aderării la UE.
„Aşa cum a spus în discursul său în PE, acum o săptămână, preşedinta CE, Ursula von der Leyen, istoria ne cheamă din nou. Balcanii de Vest, Ucraina, Moldova şi Georgia şi-au făcut alegerea liberă. Au ales libertatea, în detrimentul opresiunii. Au ales democraţia, în detrimentul dependenţei. Şi unii dintre ei plătesc un preţ mare pentru această alegeri”, a evidenţiat ea.
Totodată, a precizat că războiul „brutal şi nedrept” purtat de Rusia împotriva Ucrainei reprezintă un moment de răscruce şi că întreaga lume liberă este chemată „să transmită un mesaj clar şi fără echivoc că ordinea internaţională bazată pe reguli şi drepturile popoarelor de a-şi decide singure destinul” constituie valori inalienabile. Integrarea europeană a Ucrainei şi Republicii Moldova reprezintă garanţia păcii şi prosperităţii în această regiune, a mai spus ea.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XNu legati integrarea MOldovei de Ucraina. Este o jignire adusa confratilor de peste Prut.
-
Jignirea este ca tu, mare sustinator si frate al rusilor, ii consideri “frati” pe moldovenii de peste Prut, uitand ca aceasta tara exista din cauza orcilor tai care au distrus aceasta parte a Europei de sute de ani.
Zaaaaauu?! Dar moldovenii vostri si romanii va sunt alaturi??!! N-as prea crede…..
-
Ai fost, bre majusculatule, la coada sa-ti iei apartament de la Simion? Fugi repede acolo, ca tie-ti da un palat
-
Ce-i moldovene, te simti cu sufletul aproape de fratii tai de peste Prut ? Nu te muti acolo ?
-
Hai sa-ti explic: ii respect pe moldovenii care au inteles ca viitorul este cu occidentul si cu Europa civilizata si nu cu Rusia medievala si abrutizata. Asta spre deosebire de orci, care profita fatarnic de avantajele occidentului, dar il balacaresc toata ziua, insa totusi nu s-ar muta in paradisul ruzzesc pe care-l lauda atata.
-
Lasa, nu mai explica nimic. Iti pasa tie de moldovanii de acolo, cat imi pasa mie de ucraineni. Doar vrajeala propagandistica ai in tine. Mai bine sa-ti pese de copii, sotie, parinti, frati. Lasa-i tu pe aia de acolo, lor nu le pasa de tine.
-
De fapt de ce ne-ar pasa noua, romanilor, de ceea ce spune un rusnac ca tine?
-
“De fapt de ce ne-ar pasa noua, romanilor, de ceea ce spune un rusnac ca tine?” Chiar asa, sa-ti pese si tie si celorlalti “romani” de soarta altora. De soarta vostra si a familiilor voastre nu-i pasa nimanui, nici guvernantilor nici moldovanilor sau ucrainenilor.
-
Esti la fel de trist precum colonul lui Bacovia
-
-
-
-
Rușii și prorușii nu sunt alături de Europa, România sau Republica Moldova, ei sunt doar cu Rusia
asteptati ajutor de la romani mereu dar voi ce faceti pt prosperitatea Moldovei de peste Prut ? Vreti pasapoarte romanesti pt a circula liber in UE, in rest……………pa!
-
Unii moldoveni vor aderarea la UE, vor bunăstare și liniște, alții vor Rusia și comunism