BUCUREŞTI. Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, va veni săptămâna viitoare la Bucureşti pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta inclusiv despre situaţia din Ucraina, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
“Au fost discuţii pentru organizarea unei întâlniri la nivel înalt între România şi Statele Unite ale Americii dinaintea crizei din Ucraina, dar evenimentele recente au accelerat această întrevedere”, au arătat sursele. Potrivit acestora, vizita lui Joe Biden în România este programată, la acest moment, pentru sfârşitul săptămânii viitoare, fără să fi fost încă anunţată oficial în ideea unor eventuale modificări de program de ultimă oră, şi ar urma să facă parte dintr-o serie de scurte discuţii şi cu oficiali din alte ţări din regiune.
În urmă cu trei săptămâni, Joe Biden s-a aflat în Ucraina, pentru a exprima susţinerea Statelor Unite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!