‘Trump, cu caracterul său, cu tenacitatea lui, va face în curând ordine. Și toate acestea, veți vedea, se vor întâmpla destul de repede’, a susținut Putin, referindu-se la relațiile președintelui SUA cu politicienii europeni, în interviul acordat jurnalistului rus Pavel Zarubin, care a publicat fragmente din discuție pe canalul său Telegram.
Locatarul de la Kremlin a adăugat că, ‘în curând, toți (politicienii europeni) vor lua partea stăpânului și vor ajunge să dea din coadă cu afecțiune’.
Potrivit lui Putin, europenii au luptat în mod activ împotriva lui Trump pentru că ‘preferau mentalitatea fostului președinte american Joe Biden’.
‘Trump are o viziune diferită asupra a ceea ce este bine și a ceea ce este rău, inclusiv când vine vorba despre politica de gen și de alte chestiuni’, a apreciat președintele rus.
El a amintit că Europa a avut lideri politici de talie mondială, printre care i-a menționat pe francezii Charles de Gaulle, Francois Mitterrand și Jacques Chirac, și germanii, Willy Brandt, Helmut Kohl și Gerhard Schoeder, și a deplâns faptul că, ‘astăzi, practic nu mai există astfel de oameni’.
‘Unii oameni nici măcar nu au pregătire, nu sunt unde trebuie și se ocupă de probleme pe care nu le-au abordat niciodată din punctul de vedere al intereselor cetățenilor țărilor europene’, a adăugat el, concluzionând: ‘Acesta este o nenorocire’.
Putin: Ignorarea rolului Uniunii Sovietice în eliberarea lagărelor de concentrare naziste este un act rușinos
În același interviu, Putin a apreciat drept un act rușinos ignorarea rolului Uniunii Sovietice în eliberarea lagărelor de concentrare naziste precum cel de la Auschwitz și neinvitarea membrilor de familie supraviețuitori ai militarilor sovietici la aniversarea eliberării lagărului, transmite Reuters.
La comemorarea a 80 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz din Polonia de către trupele sovietice au fost prezenți cancelarul german Olaf Scholz, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, regele Charles al Regatului Unit, președintele francez Emmanuel Macron, președintele polonez Andrzej Duda și mulți alți lideri.
Rusia, succesorul Uniunii Sovietice, nu a fost invitată din cauza războiului pe care l-a declanșat împotriva Ucrainei, amintește Reuters.
‘Este un lucru atât de ciudat și de rușinos de făcut’, a insistat Putin.
‘Îl poți trata pe șeful statului rus, pe mine, în orice fel vrei tu – nimeni nu cere nicio invitație. Dar dacă s-ar fi gândit un pic la asta, ar fi putut fi mult mai subtili’, a adăugat el.
Putin a apreciat că, dacă soldații sovietici care au luat parte la eliberarea lagărelor nu au putut fi invitați din cauza stării precare de sănătate sau a vârstei, atunci cel puțin familiile lor ar fi putut fi invitate la evenimentele care au marcat eliberarea lagărului nazist.
Pe măsură ce forțele sovietice au respins trupele naziste în Europa în 1944 și 1945, acestea au eliberat o serie de lagăre ale morții, inclusiv Majdanek, Auschwitz, Stutthof, Sachsenhausen și Ravensbruck. Trupele americane au eliberat Buchenwald și alte lagăre, în timp ce trupele britanice au eliberat Bergen-Belsen și alte lagăre.
Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin pentru crime de război în Ucraina. Rusia neagă acuzațiile despre care Moscova spune că au fost făcute pentru a o calomnia.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
X“Rusia, succesorul Uniunii Sovietice, nu a fost invitată din cauza războiului pe care l-a declanșat împotriva Ucrainei” Si din cauza celui de-al doilea razboi mondial declansat de orci impreuna cu nazistii. Dupa semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, Ruzznacia a atacat Polonia si Finlanda si a ocupat Tarile Baltice si o parte din Romania noastra, demonstrand fara drept de apel ca rusalaii sunt cei mai mari pacifisti…
Dupa cum stim deja Rusaraia aluneca rapid spre national-socialism, adica nazional-socialismus, care nu e nimic altceva decat nazism. Rusia in toata istoria ei din epoca medievala si pana in prezent n-a cunoscut nicio secunda de democratie reala. Rusnaciei i-ar conveni ca toti vecinii ei sa stea doar cu capul plecat, astfel incat orcii sa faca ceea ce stiu ei mai bine: davai ceas, davai palton. Sau mai modern: davai masina de spalat, davai corp de WC.
Dacă ar fi ora 12.00, amiaza, senin,iar acest scelerat mi-ar spune ca soarele este sus pe cer, as ridica privirea sa ma conving ca-i acolo!