“Știți cu toții atacul terorist care a fost desfășurat în Sank-Petersburg ieri și că Serviciul Federal de Securitate a prevenit, recent, un nou atentat”, a afirmat Vladimir Putin, vorbind în cadrul unei ceremonii de decorare a personalului militar și femeilor care au ajutat în Siria.
Oficialul rus a menționat că, totuși, situația securității naționale ar fi mult mai instabilă dacă cetățenilor ruși, care au luptat cu organizația teroristă Stat Islamic, li s-ar permite să se întoarcă acasă.
Cel puțin zece persoane au fost rănite în urma exploziei de miercuri, unii dintre ei fiind imediat transportați la spital.
Comisia de investigaţii a informat că un dispozitiv improvizat, care conțineau 200 de grame de TNT, a explodat într-unul spațiu de depozitare.
Sursa: Mediafax
Foto: ABC News
Citiți principiile noastre de moderare aici!