Argumentul Financial Times pentru această alegere a fost că preşedintele Ucrainei întruchipează „rezistenţa poporului său şi a devenit un etalon al democraţiei liberale”.
De asemenea, Financial Times l-a numit pe preşedintele ucrainean la antipodul dictatorului rus Vladimir Putin, care are „ambiţii imperiale” care au costat viaţa a zeci sau chiar sute de mii de oameni.
„Mulţi ucraineni înainte de invazia din februarie îl considerau un comediant şi un amator, incapabil să accepte provocarea înaltelor funcţii, dar Zelenski, în vârstă de 44 de ani, a reuşit să-şi ocupe locul cuvenit în istorie datorită leadershipului şi rezistenţei sale incredibile”, scrie Financial Times.
Ziarul l-a comparat pe Zelenski cu prim-ministrul britanic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Winston Churchill, care a oferit poporului britanic adrese regulate la radio.
Financial Times consideră că utilizarea de către Zelenski a reţelelor sociale reflectă acţiunile lui Churchill şi permite Ucrainei să obţină asistenţă militară şi financiară din partea Occidentului.
„Aşa cum Winston Churchill a vorbit la radio pentru a-şi aduna ţara (…), Zelenski a folosit reţelele sociale pentru a solicita fără încetare sprijin militar şi financiar din partea Occidentului”, scrie Financial Times.
Într-un interviu acordat Financial Times, Zelenski a rememorat primele zile ale invaziei ruseşti şi decizia sa de a rămâne în Kiev:
„Sunt mai mult responsabil decât curajos. Urăsc să dezamăgesc oamenii…”.
Financial Times a subliniat că decizia preşedintelui de a rămâne, în loc să accepte propunerea americană de a fi evacuat, a devenit unul dintre cele mai importante puncte ale războiului, motivând armata şi poporul ucrainean să reziste.
Ucraina a surprins întreaga lume respingând asaltul asupra Kievului şi efectuând o contraofensivă în Donbass, notează ziarul. A recucerit jumătate din teritoriul capturat de trupele ruse, iar acum, odată cu debutul iernii, armata ucraineană se deplasează spre sud şi est pentru a elibera întregul teritoriu ocupat, inclusiv Donbasul şi Crimeea.
„Zelensky a devenit, de asemenea, personificarea curajului şi rezistenţei poporului ucrainean în lupta sa împotriva agresiunii ruse. Din aceste motive Financial Times l-a recunoscut pe Zelenski drept Omul anului”, conchide publicaţia.
La 30 octombrie, Zelenski a primit premiul Oxi Courage Award pentru conducerea sa în apărarea Ucrainei, care contribuie la promovarea şi păstrarea libertăţii şi democraţiei.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
X„Aşa cum Winston Churchill a vorbit la radio pentru a-şi aduna ţara (…), Zelenski a folosit reţelele sociale pentru a solicita fără încetare sprijin militar şi financiar din partea Occidentului”, scrie Financial Times.
Adica, a iesit la cersit. Tot azi pe Twitter, von der Leyen si-a “deschis gura” si a anuntat pierderile suferite de Ucraina : peste 100.000 soldati ucrainieni si peste 20.000 civili. Bineinteles ca mai apoi a fost “decupat” din mesaj partea cu numarul victimelor.
-
…..”etalonul acesta al democraţiei liberale”,are si el cadavrele sale in pivnita. Ce poate, este sa cerseasca si sa pretinda !
go russia
Financial Times = trambita lui Biden, deci nu putea spune adevarul
Eventual ,,gunoiul anului,,,așa sună mai bine!
In mod corect,titlul de personalitatea anului trebuie impartit intre doi criminali,Putin si Zelenski. Ambii au produs prejudicii inestimabile popoarelor,orgoliul nebunesc si asa zisa demnitate avind rezultate catastrofale.Ambii au o contributie egala si importanta la dezastrul ce destabilizeaza ordinea mondiala.
“etalon al democraţiei liberale” adaugand…impotriva democratiei sociale
Din ce a aratat Putin, si implicit la noi in trecut Dragnea, Nastase, Iliescu si alti baroni locali PSD, tin sa cred ca democratia asta sociala nu e altceva decat dictatura si comunism deghizat in democratie, o escrocherie politica cu Impostori mizerabili!
Razboiul asta era unul necesar, si Rusia astfel nu are nici o sansa, poa sa zica cine ce vrea!
La un moment dat se va retrage definitiv pentru ca se gata combustibilul, vom pune gard cu occidentul, si ii vom verifica la sange orice miscare a rusilor
gazele si petrolul vor deveni la pret de apa.
si vor fi marginalizati in tundrele inghetate.
-
“Razboiul asta era unul necesar, si Rusia astfel nu are nici o sansa, poa sa zica cine ce vrea!
La un moment dat se va retrage definitiv pentru ca se gata combustibilul, vom pune gard cu occidentul, si ii vom verifica la sange orice miscare a rusilor
gazele si petrolul vor deveni la pret de apa.”
Chiar te bazezi pe ceva cand scrii asa ceva ? Hai sa-ti spun eu ceva : Rusia a castigat mai mult din vanzarea gazelor si a petrolului de la inceputul conflictului, decat anul trecut. Statele memre UE cu politicieni destepti, impun sanctiuni si plafonarea pretului la gazele si petrolul rusesc insa, ei cumpara petrol si gaze din Azerbaijan, India sau China, la un pret mult mai mare decat atunci cand importau direct din Rusia. Aici ma refer strict la Germania. Acum, ministrul economiei din Germania, a zburat pana in Africa de Sud pentru a face rost de ceva combustibil. Sa nu uitam ca el este din Partidul Verzilor, cei care militeaza pentru clima dar folosesc avioane care consuma pana la 11000 de litri/ora.-
Da ma bazez,
Asta ca Rusia a castigat mai mult din vanzarea de gaze si petrol nu e adevarat, momentan nu mai cumpara si nu mai vinde nimeni. Sanctiuniile ii opresc. Normal, variantele alternative costa, dar e mai bine asa decat sa pericliteze zona UE si Nato si sa fie vai de noi – Fereasca Dzeu de boschetarii aia nespalati si distilati la ficate. Dupa Rusia pierde totul va reveni la normal, nu si pentru Rusia, ai sa vezi.
Baza e in felul urmator, FMI e pe teritoriu Nato, Haga la fel, ONU la fel, Rusia ce are! Nimic! poa sa ne pupe…-
Ce știm sigur este că nu poți avea încredere în Rusia, au greșit cei care au crezut că rușii sunt de încredere
-
” Asta ca Rusia a castigat mai mult din vanzarea de gaze si petrol nu e adevarat, momentan nu mai cumpara si nu mai vinde nimeni. Sanctiuniile ii opresc. ” Ca sa nu intram in zona “tuluz vs. eu” , te invit sa cauti mai amanuntit pe internet si vei vedea ca am dreptate. Poti incepe cu YT unde, in cateva clipuri despre aceasta tema sunt prezentate si sursele de informatii. Apoi poti cauta in continuare, pina la site-uri despre economie, piete de valori, etc.
-
-
Ce-mi place sa-i vad pe gunoaiele de putinisti cum fac spume la gura :))))
-
Si mie. :)))
Plin de rublari putiniști pe aici.
Felicitări Zelenski
Slavă Ucraina!
-
Bou mai esti… Si pe gratis :))
-
Gratis boule. Nu exista “pe gratis”
-
Isi poate imagina cineva viitorul configuratiei politicii mondiale fara Rusia si/sau China ? Dar fara Ucraina ?
Bai prostilor, dar nu-i dati si premiul Nobel pentru pace?!
Vai, vai, nu a fost desemnat Putin personalitatea anului? Pai cum? Macar o sosie de-a lui sa primeasca un premiu, ceva.
LOL. S-au întâlnit “virtual” putiniștii pe forum și e spectacol mare…din păcate, delirul lor e patologic și deloc comic…