SUA. „Vom contacta armata ucraineană pentru a afla mai multe despre obiectivele” acestei operaţiuni militare, asupra căreia Ucraina nu a informat în prealabil Statele Unite, a menţionat purtătoarea de cuvânt a preşedintelui american Joe Biden, răspunzând unei întrebări din partea presei pe acest subiect.
Ucraina a pornit marţi o ofensivă mecanizată peste graniţă în regiunea rusă Kursk, unde conform unor relatări neconfirmate trupele ucrainene au înaintat circa 15 kilometri în direcţia centralei atomoelectrice Kursk şi au ocupat cel puţin 11 sate.
Armata ucraineană a profitat de slaba prezenţă în acea zonă a trupelor ruse, care între timp au fost nevoite să desfăşoare acolo rezerve pentru a respinge atacul.
În timp ce Kievul păstrează tăcerea, unii comentatori consideră că prin această incursiune armata ucraineană urmăreşte să forţeze Rusia să-şi redistribuie forţe de pe alte sectoare ale frontului din interiorul Ucrainei, unde trupele ruse continuă să avanseze constant şi ameninţă puncte strategice ale armatei ucrainene.
Alţii cred însă că prin astfel de acţiuni Kievul sacrifică inutil trupe preţioase, de care are mare nevoie în timp ce mobilizarea unor noi soldaţi pentru a compensa pierderile după aproape doi ani şi jumătate de război decurge lent. AGERPRES”Vom contacta armata ucraineană pentru a afla mai multe despre obiectivele” acestei operaţiuni militare, asupra căreia Ucraina nu a informat în prealabil Statele Unite, a menţionat purtătoarea de cuvânt a preşedintelui american Joe Biden, răspunzând unei întrebări din partea presei pe acest subiect.
Ucraina a pornit marţi o ofensivă mecanizată peste graniţă în regiunea rusă Kursk, unde conform unor relatări neconfirmate trupele ucrainene au înaintat circa 15 kilometri în direcţia centralei atomoelectrice Kursk şi au ocupat cel puţin 11 sate.
Armata ucraineană a profitat de slaba prezenţă în acea zonă a trupelor ruse, care între timp au fost nevoite să desfăşoare acolo rezerve pentru a respinge atacul.
În timp ce Kievul păstrează tăcerea, unii comentatori consideră că prin această incursiune armata ucraineană urmăreşte să forţeze Rusia să-şi redistribuie forţe de pe alte sectoare ale frontului din interiorul Ucrainei, unde trupele ruse continuă să avanseze constant şi ameninţă puncte strategice ale armatei ucrainene.
Alţii cred însă că prin astfel de acţiuni Kievul sacrifică inutil trupe preţioase, de care are mare nevoie în timp ce mobilizarea unor noi soldaţi pentru a compensa pierderile după aproape doi ani şi jumătate de război decurge lent.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XMult zgomot pentru nimic. “Trupele” ucrainiene au fost constituite din 300 soldati si cam 30 de blindate, sacrificate pentru a face zgomot in presa. Pacat de cobaii umani, sacrificati pentru propaganda Zelenski. Vor fi urmariti si lichidati pana la ultimul soldat.
-
Vise orcesti care se desfasoara deja de mai bine de 2 ani.
-
Mai oameni buni, intelegeti un lucru: Faptul ca putem vorbi de acest razboi ca de ceva ce se intampla departe, e doar pentru ca Ukraina lupta, si lupta bine, impotriva unei invazii neprovocate si ilegale. Daca Ukraina cade, rusu e la Prut, plimbanad de lant moldoveni in patru labe, si amenintand ca va veni sa ne ucida copiii si parinti. Unde vom fi noi atunci? Fie mobilizati undeva in est, fie in puscarie pentru dezertare sau tradare, fie impuscati de graniceri pa fasie, fie fugari pe Dumnezeu stie unde? Viata pe care o avem acum? Va fi dusa, de parca nu a fost niciodata.Credeti, e mai bine ca Ukraina sa se poata apara si sa rerspinga agresiunea rusa.
-
Cetatene iar ești în delir. Păi unde era marea armată roșie cu izmene maro când au intrat soldații ucraineni pe teritoriul rus? Sărbătoreau cucerirea Kievului, te pomenești 😁. A, da, se chinuiau de 2 ani și 5 luni prin estul Ucrainei. Cât despre minimalizarea cifrelor e o tactica frecventă a dezinformărilor. Nici media rusă nu vorbește de 300 soldați și 30 blindate, ci de vreo 2000 soldați. Dar tu faci ce știi cel mai bine, să minți și să dezinformezi.
Putin era fiert. Ce o sa urmeze va fi consecinta interventiei SUA.
Rusia a menajat destul regimul nazist si poporul care sta in slujba acestuia. A venit timpul declansarii raderii Radei de Stat, a Kievului si a intregii tari.
Cu nazistii nu merge altfel.
-
Altul care prizează delir antinazist via Comitetul Minciunii de la Kremlin 😁
-
Mai citeste istoria si stirile din surse neutre, nu din cele care apar (autorizat/obligat),in mass-media romana.
-
Care istorie, tovarășe zevzec, cea scrisă prin beciurile Kremlinului conform căreia chiar și Alexandru Nevski luptase împotriva nazismului 😁
-
Sursele tale “neutre” sunt furtunul de la Kremlin…ești amuzant 😂.
Ia zi-ne cum lupta Ivan cel Groaznic cu naziștii, conform istoriei putiniste 😂!
-
-
-
Mentalitatea mujica de cireada nu se dezminte nici astazi. La pascut cu voi, nu aveti ce cauta pe net.
-
Lăsate de comentariile, esti tot timp pe lingă subiect. Americanul made in romania
-
Iar ai baut spirt trecut prin paine, cum face si fratele tau, ciolovecul balbait, si te-ai trezit cu intelectu’ amputat. La cum scrii, ar fi bine sa te intorci in scoala primara, fiindca ce ai facut tu acolo, in iurta din Siberia, numai scoala nu e. Pune mana pe carte si lasa postatul pe internet a tampeniilor bolsevice.
-
-
Wow!! In ce calitate vor cere asta americanii , ca nu sunt parte beligeranta in acest razboi? Or fi stapanii lumii sau cum?
-
În calitate de stat partener care sprijină efortul Ucrainei de a lupta cu invadatorul rus. Sau după 2 ani și 6 luni nu ai priceput nici măcar atât.