Germania. Aproximativ 10.000 de manifestanţi au defilat pe străzile din Potsdam, un oraş de la periferia Berlinului, unde membri ai AfD şi neonazişti s-au întâlnit la sfârşitul lui noiembrie pentru a discuta despre acest plan, a informat poliţia într-un comunicat duminică.
La acest miting au fost prezenţi, de asemenea, cancelarul social-democrat Olaf Scholz şi şefa diplomaţiei germane, ecologista Annalena Baerbock.
La Berlin, mii de persoane s-au adunat şi în jurul emblematicei Porţi Brandenburg, sub sloganul „apărarea democraţiei”, potrivit poliţiei.
Câteva mii de manifestanţi au defilat şi în alte oraşe din ţară.
Aceste mitinguri au fost organizate după dezvăluirile făcute miercuri de portalul german de investigaţie CORRECTIV, potrivit cărora membri ai AfD au discutat cu neonazişti despre un plan de expulzare din Germania a persoanelor străine sau de origine străină.
Cofondatorul Mişcării Identitare din Austria (IBÖ), Martin Sellner, a prezentat în special un proiect pentru a trimite în Africa de Nord până la două milioane de persoane – solicitanţi de azil, străini şi cetăţeni germani „neasimilaţi”.
Printre membrii AfD prezenţi la această reuniune s-au numărat, printre alţii, reprezentantul personal al co-liderului partidului Alice Weidel, Roland Hartwig, un deputat, Gerrit Huy, şi preşedintele grupului parlamentar regional AfD din Saxonia-Anhalt (est), Ulrich Siegmund, potrivit presei.
Aceste dezvăluiri au provocat o undă de şoc în ţară, în contextul în care AfD beneficiază de o dinamică favorabilă în sondaje, cu intenţii de vot de 21% până la 23% la nivel naţional.
Partidul depăşeşte chiar 30% în landurile din fosta Germanie de Est, cum ar fi Saxonia, Turingia şi Brandenburg, unde vor avea loc alegeri regionale cruciale în a doua jumătate a anului.
Pe de altă parte, cancelarul Olaf Scholz a avertizat sâmbătă împotriva extremiştilor, în timp ce extrema dreaptă încearcă să exploateze mobilizările sociale, în primul rând pe cea a fermierilor.
„Când protestele legitime se transformă în furie sau dispreţ faţă de procesele şi instituţiile democratice, cu toţii pierdem. Doar cei care dispreţuiesc democraţia noastră vor profita din asta”, a avertizat el.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XCătre autorul acestui articol!! În titlul articolului și în subtitlu este vorba despre ”MAI MULTE ZECI DE MII de persoane”, iar articolul începe cu textul: ”…APROXIMATIV zece mii de persoane…”, iar mai târziu sunt amintiți ”.. CÂTEVA mii de persoane..” în toată țara
Deci, documentarea (verificarea? informației) s-a făcut în funcție de ce…?
-
Translate:
– aprox 10000 Postdam;
– cateva mii la Berlin;
– alte cateva mii in alte orase ale Germaniei.Rezulta mai multe zeci de mii in Germania, per total…
-
Unde ai VERIFICAT aceste date??????????
-
Din articol, daca citesti inca o data poate intelegi.
-
În mainstream
-
-
Cry baby, daca ai alta parere sau nu le accepti pronumele, atunci esti extremist. Si la ce mizerie a ajuns europa, la extremism se ajunge, lucrurile se corecteaza.
-
Corect…