Accidentul a avut loc în Pineda de Mar, provincia spaniolă Barcelona. Autocarul ar fi ieșit de pe șosea și s-a lovit de marginea tunelului.
În autobuz se aflau aproximativ 45 de persoane, angajați ai unei fabrici de textile.
Toți pasagerii au putut fi evacuați, cu excepția șoferului, care a rămas blocat și a necesitat intervenția echipelor de urgență pentru salvare, au anunțat autoritățile spaniole imediat după accident.
33 de oameni au suferit răni, iar trei dintre ei în stare critică au fost transportate cu elicopterul la spital.
Potrivit primarului din Pineda de Mar, citat de Hotnews.ro, un spital mobil a fost improvizat într-o sală de sport. Aici au fost tratați o parte dintre pacienții cu răni ușoare.
Poliția catalană a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Sursa: Tion.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!