“Fiecare zi a acestui război dovedeşte un singur fapt: Moscova intenţionează să-şi continue agresiunea. Acesta este motivul pentru care implică din ce în ce mai mult Coreea de Nord şi, în câteva zile, soldaţii nord-coreeni ar putea intra în luptă împotriva Ucrainei”, afirmă preşedintele Zelenski în mesajul său.
“Ucraina ar putea fi forţată în curând să lupte cu trupele nord-coreene în Europa”, a spus el, după ce afirmase săptămâna trecută că se aşteaptă ca soldaţii nord-coreeni să fie desfăşuraţi în zona de luptă încă de duminică sau luni.
Într-o declaraţie separată, Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a transmis că Rusia trimite “mercenari” din Coreea de Nord într-o zonă de pe linia frontului, utilizând camioane cu numere de înmatriculare civile.
Poliţia rusă a oprit un camion cu numere de înmatriculare civile care transporta militari nord-coreeni pe autostrada Kursk-Voronej, a anunţat GUR pe site-ul său, menţionând că şoferul nu avea asupra sa documente atestând un “transport militar”.
Agenţia de informaţii a Coreei de Sud a comunicat săptămâna trecută că 3.000 de nord-coreeni au fost trimişi în Rusia, iar aproximativ 10.000 sunt aşteptaţi să fie desfăşuraţi până în luna decembrie. Statele Unite au confirmat, de asemenea, că cel puţin 3.000 de nord-coreeni au fost trimişi în estul Rusiei în această lună.
În acest context, citând o sursă militară ucraineană, agenţia de presă japoneză Kyodo a transmis sâmbătă că adjunctul şefului Statului Major al armatei nord-coreene, Kim Yong-bok, se afla încă de joia trecută în Rusia pentru a supraveghea trupele nord-coreene trimise.
Kim Yong-bok este cunoscut drept un consilier militar apropiat al liderului nord-coreean Kim Jong-un.
Coreea de Sud a avertizat că va fi constrânsă în această situaţie să ia “măsuri eşalonate” ca reacţie la creşterea nivelului de cooperare între Coreea de Nord şi Rusia, iar preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat că Seulul ar putea lua în considerare livrarea de arme Ucrainei, într-o posibilă schimbare a politicii sale de a trimite doar ajutor umanitar.
De asemenea, Seulul a trimis luni o delegaţie de nivel înalt la Bruxelles pentru a informa NATO cu privire la desfăşurarea de trupe nord-coreene în Rusia, notează Yonhap.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XCred ca rusii aveau mai mult succes daca il aduceau direct pe grasul de la Phenian, pe Kim Kong insusi
-
Vezi ca rusii au pus un premiu pe capul tau imbecilule! Te vor face ziarist la Vorkuta….
-
Daca asculti cu atentie poti auzi cum mi se rupe…
-
Ba netotule, daca ai fi inteligent, ai realiza ca nord-coreenii plus cecenii au sarcina de a te captura viu!
-
Delirium tremens orcesc!
-
Coreenii or să mânce tot ce găsesc în Rusia înainte de a ajunge în Ukraina
Tovarășul Majusculeanu e activ tare astăzi. S-a îmbibat bine în weekend din furtunul cu dejecții kremlinotarde și acum e în vrie. Simpatic zevzecul.
PS. Tânjește și la cetățenia nord-coreeană că-și exersează niște posibile nume 😁
-
Si-a ales deja numele nord-coreean: UN NE-TOT