În Parcul Carol a fost amenajată o platformă pe apă, pe care băieţii din trupă au reuşit să cânte. Filmările, însă, nu au fost lipsite de peripeţii.
După prima dublă trasă pentru filmarea de pe apă, arcuşul viorii lui Marius a căzut în apă.
Filmările s-au desfăşurat în decembrie, iar înregistrarea cadrelor de pe platforma acvatică au durat mai bine de cinci ore, la o temperatură sub zero grade.
Pentru secvenţa care a fost filmată în hală a fost adusă o macara, de care au fost suspendaţi pe rând membrii trupei, la o înălţime considerabilă. Pentru asta, unul dintre membrii trupei, care făcuse armata la paraşutişti, i-a instruit pe ceilalţi colegi. Toate aceste momente care au ridicat nivelul de adrenalină s-au desfăşurat sub supravegherea atentă a echipei de la efecte speciale/ cascadorii.
Piesa “Liber” este inclusă pe ediţia specială a albumului “O zi”, alături de remake-ul şlagărului “Drumurile noastre toate”. Acesta face parte dintr-un program de cover-uri pe care trupa Hara îl promovează în concerte, pe lângă piesele proprii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!