Nici ceilalţi favoriţi nu au plecat acasă cu mâna goală: Coldplay, James Blunt şi Green Day au obţinut câte două premii fiecare.
“Este primul nostru Brits. Nu ne aşteptam să câştigăm premiul ăsta şi asta înseamnă totul pentru noi”, a declarat, după ce a primit distincţia pentru cea mai bună trupă rock, Ricky Wilson, solistul trupei Kaiser Chiefs din Leeds.
James Blunt a luat premiile pentru cel mai bun cântăreţ pop şi cel mai bun artist britanic. “Am fost acuzat de atâtea ori că obişnuiesc să cânt ca o fată, încât e incredibil că am fost numit cel mai bun artist” (“best male”), a glumit Blunt când şi-a luat premiul.
Cei de la Coldplay au plecat cu premiile pentru cel mai bun album (“X&Y”) şi cel mai bun single (“Speed of Sound”). Vocalul Chris Martin a insinuat că trupa ar putea lua o pauză. “Oamenii s-au săturat de noi şi noi la fel. Nu ne veţi mai vedea la o astfel de gală pentru mulţi ani de acum încolo”, a spus Martin. El i-a luat apărarea lui James Blunt care, în ciuda succesului enorm de care s-a bucurat, a fost şi foarte criticat pentru că muzica lui ar fi prea comercială. “Nu vă mai luaţi de James Blunt. E mândru că e britanic!”, a spus Chris Martin.
Green Day a luat premiul pentru cel mai bun grup la categoria internaţională şi cel mai mai bun album (“American Idiot”) la aceeaşi categorie, în timp ce Madonna a fost numită cea mai bună artistă internaţională. “Aş vrea să le mulţumesc fanilor mei britanici, fără de care aş fi doar un alt cântăreţ de peste iaz”, a spus Madonna, căreia premiul i-a fost înmânat de vocalul de la Pet Shop Boys, Neil Tennant.
Premiul pentru cel mai bun debut l-au luat cei de la Arctic Monkey, care şi-au acceptat premiul via video, fiind în turneu.
Cea mai bună cântăreaţă britanică a fost numită KT Tunstall.
Printre cei care au cântat pe scena de la Earls Court s-a numărat Prince, care a interpretat hiturile sale din anii 80, “Purple rain” şi “Let s Go Crazy”. Aceasta a fost prima lui apariţie la o gală Brits după 1997.
Alte reprezentaţii au dat Kelly Clarkson, nominalizată la cea mai bună artistă internaţională şi Gorillaz, care nu a luat nici un premiu din cele două nominalizări pe care le avea.
Starul american Kanye West, care a luat premiul pentru cel mai bun artist internaţional, a făcut furori, interpretându-şi melodia “Gold Digger” acompaniat de 77 de dansatoare pictate în auriu şi îmbrăcate numai în costume de baie.
Show-ul a fost găzduit de Chris Evans, care la un moment dat a produs un moment jenant, după o glumă pe seama lui Boy George şi problemele sale cu legea din New York, unde este acuzat într-un proces pentru posesie de droguri.
Datele anunţate de British Phonographic Industry/Industria de Fonograme Britanice înainte de Brit Awards au arătat că artişti precum Blunt, Kaiser Chiefs şi Coldplay au ajutat la creşterea vânzărilor de albume din Marea Britanie.
Anul trecut artiştii britanici au vândut 62,4 milioane de albume, jumătate din numărul total vândut în Marea Britanie în 2005, în timp ce popularitatea artiştilor americani a scăzut. Aceştia au acaparat numai 37,7% din piaţa britanică în 2005, faţă de 41,7% în 2004.
Citiți principiile noastre de moderare aici!