„Avem nevoie de Ungaria pentru «Love Revolution»” – a spus Lenny Kravitz în deschiderea concertului său de la Bucureşti. Când şi-a dat seama de gafă, a explicat că „aşa se întâmplă când locuieşti într-o cameră de hotel”. Apoi s-a revanşat cu un spectacol de excepţie.
Femeile îl iubesc iar bărbaţii vor să fie ca el, cel puţin ca faimă! Lenny Kravitz este, dincolo de una dintre cele mai bune voci de rock, funk şi soul, unul dintre puţinii artişti cu priză la publicul de toate vârstele.
Sâmbătă, fanii din România l-au putut vedea pentru prima dată la Bucureşti, într-un concert care se anunţa revoluţionar!
„It s Time for a Love Revolution” a ajuns şi la noi, pe Stadionul Cotroceni, în cadrul turneului care poartă titlul celui mai recent album al artistului. Cunoscut pentru meticulozitatea, aproape pedanţa cu care îşi compune piesele, Lenny Kravitz şi-a câştigat în timp notorietatea unui artist complet, dar şi pretenţios.
Drept urmare, Lenny Kravitz are şi o listă cu cereri pentru concertele sale. Şi la Bucureşti, acesta a avut parte de o cabină personlă amenajată în stilul funky, vinuri vechi şi sucuri de portocale păstrate la tempertaura camerei, iaurturi şi mic-dejunuri americane.
Mai mult, artistul a încercat şi câteva delicatese de pe la noi. Concertul de la Bucureşti a avut loc pe Stadionul Cotroceni, pe aceeaşi scenă pe care a cântat şi trupa Metallica.
M.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!