Interpreta piesei I Kissed A Girl, care s-a logodit cu comediantul britanic în noaptea dintre ani, a descoperit că acesta plănuia să o ceară în căsătorie, citind pe internet că Russell căuta un inel pentru ea.
„Din nefericire, încă îmi caut nunele pe Google. Dacă e să fiu cinstită, am văzut pe Google că Russell urmează să mă ceară în căsătorie”, a declarat cântăreaţa de 25 de ani. Totuşi, deşi ştia ce urmează să se întâmple, vedeta a fost uimită când Brand, în vârstă de 34 de ani, i-a cerut mâna, în timpul vacanţei petrecute în India. „Eram în India, era miezul nopţii, iar noi eram călare pe un elefant când au început focurile de artificii. Indienii nu par să facă diferenţa dintre apocalipsă şi Anul Nou”, a glumit Brand.
C.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!