În accident, care a avut loc duminică dimineaţă, în Calabasas, California, au fost implicate trei persoane, potrivit poliţiei locale. Kevin Hart şi şoferul maşinii, Jared Black, au suferit „grave răni la spate”. Cel de-al treilea pasager, Rebecca Broxterman, antrenorul personal al familiei lui Hart şi logodnica lui Black, a scăpat cu răni minore. Black se afla la volanul automobilului lui Hart, un model vintage 1970 Plymouth Barracuda, când a pierdut controlul maşinii, care a ieşit de pe şosea şi s-a rostogolit. Poliţiştii, care au deschis o anchetă, au stabilit că Black nu consumase alcool. Sursa: Mediafax
Actorul american Kevin Hart, operat la spate
Actorul american Kevin Hart, operat la spate
Actorul american Kevin Hart, victimă a unui accident de maşină produs duminică, a fost operat la spate, este conştient şi se recuperează, a declarat soţia acestuia, Eniko Hart.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.
Mapamond
Hamas a eliberat șase ostatici israelieni sâmbătă în Gaza, în al șaptelea schimb contra eliberării de deținuți palestinieni din cadrul armistițiului intrat în vigoare pe teritoriul palestinian pe 15 ianuarie, după 15 luni de război distructiv, relatează AFP.
Local
Familia îndoliată a anunțat programul serilor de priveghi și rugăciune pentru dr. Gheorghe Domșa.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
1
Local
Sâmbătă, 22 februarie, în urma stării de sănătate extrem de grave în care se afla, Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață.
4
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă în această seară în ultima etapă din sezonul regulat în deplasare cu CSM CSU Constanța.
Citiți principiile noastre de moderare aici!