În decembrie anul trecut, surse susțineau că Rami Malek era deja favoritul printre candidații propuși pentru rolul inamicului agentului James Bond, interpretat de actorul Daniel Craig.
Potrivit unor surse citate de Collider, filmările pentru serialul „Mr. Robot”, al cărui protagonist este Malek, şi cele pentru „James Bond 25” vor avea loc simultan, astfel încât actorului îi va fi dificil să participe la ambele producţii. Totuși, producătorii sunt pe punctul de a finaliza detaliile pentru ca Malek să apară în ambele proiecte.
Noul film din seria „James Bond” nu are încă un titlu și va fi lansat în aprilie 2020, mai târziu decât era prevăzut iniţial, după ce, în august 2018, regizorul britanic Danny Boyle, care a semnat celebrul film „Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire”, s-a retras din proiect, invocând „diferenţe creative”. Boyle a fost înlocuit cu cineastul american Cary Joji Fukunaga.
Actorul Daniel Craig a confirmat în vara anului 2017 că va juca în viitorul film. Acesta va fi cel de-al cincelea film al său din această saga, după „Casino Royale” (2006), „007: Partea lui de consolare/ Quantum of Solace” (2008) şi „007: Coordonata Skyfall/ Skyfall” (2012) și „Spectre” (2015).
Din distribuţie vor mai face parte Léa Seydoux, Naomie Harris, Ben Whishaw şi Ralph Fiennes.
Actorul american de origine egipteană Rami Malek, în vârstă de 37 de ani a câștigat pentru rolul din „Bohemian Rhapsody”, cel al lui Freddie Mercury, un Oscar, un Glob de Aur și un trofeu BAFTA.
Sursa; Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!