Acesta a adăugat că, în pofida tuturor manevrelor terapeutice efectuate, boala îşi continuă evoluţia “cu prognostic sever”. Medicul a mai anunţat că starea generală a artistei este “în mod semnificativ influenţată”.
Potrivit unui comunicat al Fly Record, Anca Parghel s-a internat, în cursul zilei de miercuri, în spital, în stare gravă şi şi-a exprimat dorinţa de a-i fi respectat dreptul la intimitate, atât ei cât şi familiei sale. “Familia Parghel adresează o rugăminte sinceră, atât mass-media, cât şi publicului care îşi doreşte să fie alături de Anca, să îi respecte acesteia dreptul la o viaţă privată, precizând că, vă vom ţine la curent cu orice eveniment notabil ce va avea loc în aceste zile”, se arată în comunicat. Anca Parghel are 51 de ani.
În urmă cu 14 ani, solista a aflat că are cancer la sân şi a reuşit să înfrângă boala. Anca Parghel a fost diagnosticată din nou în luna iunie a acestui an cu o nouă formă, mult mai gravă, a teribilei boli. În urma unui consult, medicii i-au dat o veste şoc: are cancer ovarian şi metastază la ficat.
Trimite articolul
Xanca fii tare si vei invinge boala