Vedeta a participat la o epuizantă şedinţă foto şi, din cauza oboselii şi a stărilor de greaţă a mers, de urgenţă, la medic
Însărcinată în opt săptămâni, Andreea Spătaru traversează una dintre cele mai frumoase, dar şi mai grele perioade ale vieţii sale. Frumoasa blondă de numai 23 de ani este bulversată de schimbările pe care le suferă organismul ei, din cauza gravidităţii. Stările de ameţeală, durerile de sâni, dar şi greţurile îi dau bătăi de cap vedetei în fiecare zi, medicii punându-i diagnosticul de sarcină toxică.
Cu toate acestea, Andreea nu renunţă la preocupările profesionale, iar miercuri, ea şi iubitul său, Sorin, au făcut primul pictorial împreună, pentru o revistă. Oboseala acumulată în urma orelor petrecute la şedinţa foto, dar şi simptomele specifice gravidelor au determinat-o pe Andreea să facă o vizită la spital. Acesta este şi motivul pentru care vedeta nu a fost prezentă la inaugurarea salonului “Total Care”, unde, de altfel, a fost invitată, preferând să stea acasă, să se odihnească.
Citiți principiile noastre de moderare aici!