Împreună cu Geyer Kosinski, acesta conduce Media Talent Group, una din cele mai importante firme de impresariat artistic de la Hollywood, şi îi reprezintă, de câţiva ani buni, pe Angelina Jolie şi pe iubitul acesteia, Brad Pitt. Impresarul nu a oferit alte detalii legate de programul vedetei de la sfârşitul lunii octombrie.
Angelina nu mai vine în România
Oren Segal, unul dintre cei doi impresari ai Angelinei Jolie, a infirmat participarea vedetei la licitaţia caritabilă de la Bucureşti, din 21 octombrie. “Angelina nu va fi prezentă la acest eveniment”, a declarat Segal.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
1
Evenimente
Ziua Națională a României va fi marcată, la Arad, printr-o serie de ceremonii ce se vor desfășura la Cimitirul „Eternitatea”, în Parcul „Mihai Eminescu” și în Piața Catedralei.
UT Arad
Arădenii dau peste FC Botoșani cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului. Când ajung moldovenii acasă?
Local
425 de arădeni au primit cărți de identitate și cărți de identitate provizorii în weekendul alegerilor prezidențiale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!