Potrivit Starpulse, după doar doi ani de mariaj, cântăreaţa de origine canadiană a decis să se despartă de Whibley. Se pare că lucrurile au mers prost încă de la începutul relaţiei, însă adevăratul motiv al divorţului îl reprezintă faptul că Avril îşi petrece cea mai mare parte a timpului în turnee, având succes în carieră, în timp ce trupa Sum 41 n-a mai lansat un hit de ani întregi.
„Au stat separaţi cea mai mare parte a timpului. Deryck nu este deloc motivat de propria sa carieră, aşa că nu face decât să bea şi să petreacă”, a declarat o un prieten apropiat al celor doi. De curând, componentul trupei Sum 41 a fost văzut într-un club din Los Angeles, ţinându-se de mână cu o altă femeie. Totuşi, chiar dacă Avril are ghinion pe plan sentimental, în ceea ce priveşte cariera, a ajuns pe culmile succesului. Piesa Girlfriend îi aduce cântăreţei un venit de 1 milion de lire sterline pe an după ce videoclipul sau postat pe site-ul YouTube a ajuns la aproape 100 de milioane de vizualizări.
Cristina Puscas
Citiți principiile noastre de moderare aici!