Muzicianul a vorbit marți noapte cu fanii și a dezvăluit că viitorul album se va numi “Bon Jovi: 2020”. ”E an electoral, așa că de ce nu?!”, a spus rockerul. ”Nu m-aș descurca mai rău”.
Un motiv pentru titlul cu aer electoral ține de faptul că ar fi căpătat o ”viziune mai clară”, după lansarea materialului discografic din 2016, “This House is Not For Sale”.
”«This House is Not For Sale» a atins probleme personale, și am trecut de acel moment. Acum am o viziune clară pentru a merge mai departe”, a explicat Bon Jovi.
Muzicianul a explicat și că noul album va aborda teme legate de ”conștiința socială”, inclusiv piese despre veterani afectați de sindrom post-traumatic și despre atacurile armate din Ohio și Texas.
”Sunt foarte mulțumit de ce a ieșit, e un disc diferit”, a dezvăluit cântărețul.
Bon Jovi este o trupă americană formată în 1983 în Sayreville, New Jersey. Trupa este formată din Jon Bon Jovi (voce, chitară), RichieSambora (chitară, backing vocals), Tico Torres (tobe, percuţie),David Bryan (clape, pian, backing vocals) şi Hugh McDonald (bas,backing vocals).
Citiți principiile noastre de moderare aici!