Dar se întâmplă şi la case mai
mari. Britney Spears a încurcat
duminică oraşul în care concerta,
adresându-se fanilor din San Jose cu “Ce
mai faceţi, Sacramento? Cum vă
simţiţi în seara asta?”.
Spectacolul era în pllină
desfăşurare, dar cântăreaţa
nu a avut timp să se dumirească unde se
află.
Cele două oraşe se află pe Coasta de
Vest a SUA, în California, iar gafa s-ar putea
explica prin programul foarte încărcat pe
care l-a avut în ultima lună şi
jumătate.
Britney Spears concertează în toate
marile oraşe din Statele Unite, în cadrul
turneului de promovare a albumului
“Circus”, după care va susţine
câteva reprezentaţii în Londra, la
jumătatea lui iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!