Interpreta are şi alte motive de bucurie, deoarece noul ei single, „Womanizer”, se află în topul din S.U.A. al melodiilor downloadate. Melodia a fost cumpărată în format digital, la debut, de 285 de mii de ori. Este cel mai bun rezultat înregistrat în prima săptămână de o cântăreaţa, din 2003, când a fost înfiinţat clasamentul. Cântecul a ajuns pe locul unu şi în Billboard Hot 100, care ţine cont de vânzări şi de difuzări.
Însă nu toate lucrurile sunt roz pentru vedetă, întrucât ea este judecată pentru conducere fără un permis valid. Diva riscă până la şase luni de detenţie şi o amendă de 1000 de dolari, dacă este găsită vinovată.
Totuşi, cântăreaţa pare să creadă în şansa ei, dovadă fiind dorinţa de a se muta înapoi în Louisiana natală. Tatăl vedetei pop a confirmat planul sâmbătă, în sala de judecată. „Britney are de gând să se mute chiar acum. Suntem aici cu copiii ei. Avem drepturi de vizitare. Trebuie să creştem aceste drepturi. Ne vom muta când vom putea călători cu micuţii şi vom putea petrece ceva timp acolo”, a mărturisit Jamie Spears.
Rămâne doar ca judecătorul să o ierte pe Britney şi să o lase să se bucure de urmaşii ei. Să sperăm că şi Kevin Federline va fi de acord cu mutarea şi nu va destrăma planurile de împăcare.
Britney Spears vrea să cumpere înregistrarea cu ea făcând sex
O înregistrare cu Britney Spears făcând sex ar putea fi dată publicităţii
Citiți principiile noastre de moderare aici!