Zaharieva a reușit performanța înregistrată de Cartea Recordurilor în luna septembrie a anului 2018, dar acum a primit certificatul care o consacră drept interpreta care a reușit să cânte atingând cea mai mare intensitate a unei note.
Cântăreața, originară din Plovdiv, a fost nevoită să îndeplinească mai multe condiții. A realizat înregistrarea într-un studio și a trebuit să păstreze nota atinsă pentru cel puțin cinci secunde, după ce a depășit 110 decibeli.
Când este vorba despre zgomot, recordul e deținut în continuare de o profesoară din Irlanda, Annalisa Flanagan, care a reușit să înregistreze un țipăt care a atins 121 de decibeli. Zaharieva este prima cântăreață care reușește înregistreze o asemenea intensitate în condiții verificabile pentru Cartea Recordurilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!