Nu a regretat nicio clipă că a făcut acest pas. Acum, la 32 de ani, Catrinel se poate declara pe deplin fericită. Aşteaptă un copil. Este însărcinată în trei luni, dar a aflat fericita veste chiar înainte de Crăciun.
Sexul micuţului nu se cunoaşte deocamdată, dar sigur este că frumoasa vedetă va naşte prin cezariană într-o clinică particulară din Statele Unite. Şi mai este un lucru cert: botezul va avea loc în România. Şi, chiar dacă nu ştie ce culoare vor avea hăinuţele viitorului membru al familiei Trifu, Catrinel a planificat deja modul de comunicare: „Engleza o va învăţa oricum la şcoală, la joacă cu prietenii. Vreau să ştie însă întâi limba română. Să se înţeleagă cu bunicii, să îl pot trimite în vacanţă, în România”, a declarat fosta bebeluşă pentru revista Story. La rândul lui, fericitul tată nu îşi mai încape în piele de bucurie: „Sunt cel mai fericit om de pe pământ! În fiecare zi, când nu sunt acasă cu soţia mea, o sun să o întreb cum se simte, ce face bebe, iar noaptea dorm numai cu mâna pe burtica ei”.
Până la urmă, Dumnezeu are un plan pentru fiecare. Chiar dacă totul se întâmplă mai târziu. Catrinel Sandu a aflat asta când şi-a întâlnit marea dragoste. Deşi a plătit un preţ mare. Dar se pare că a meritat, nu?
Citiți principiile noastre de moderare aici!