Ioana şi Elena, cele mai influente surori din România, au apărut împreună într-un pictorial îndrăzneţ, care promovează etnografia şi folclorul românesc. Dacă Elena este abonată la rubricile de modă din revistele lucioase, pentru Ioana această apariţie a fost o cochetărie de moment.
Cel mai recent număr al revistei “Tabu” le are drept protagoniste pe Ioana şi pe Elena Băsescu, într-o ipostază care le dă apă la moară naţionaliştilor. Fetele preşedintelui apar într-un pictorial inedit şi le îndeamnă pe domnişoarele de Dorobanţi – şi nu numai – să acorde o atenţie sporită portului naţional românesc.
Spre exemplificare, Ioana Băsescu (32 de ani) a îmbrăcat un pieptar din catifea cu aplicaţii florale şi mărgele din zona Bistriţa-Năsăud, iar sora ei, Elena şi-a accesorizat la o rochie albă un colier din ouă încondeiate cu motive tradiţionale bucovinene.
Obişnuită cu prezentările de modă şi cu pictorialele, mezina preşedintelui statului şi-a călcat pe inimă şi a rărit acest gen de apariţii în ultimul an, căci deh!, un secretar general al tinerilor pedelişti ar trebui să aibă altfel de preocupări. Elena Băsescu e decisă să-şi facă o carieră în politică.
Ioana a reuşit să slăbească 25 kg!
Îmbrăcată din ce în ce mai sexy în cadrul apariţiilor publice, Ioana Băsescu datorează această schimbare de atitudine noii sale siluete. În ultimii doi ani, aa a slăbit 25 kg şi doreşte să ţină regimul în continuare. Fiica cea mare a lui Traian Băsescu a recunoscut că s-a îngrăşat din cauza obiceiului de a mânca dezordonat, mai ales seara. Aceeaşi greutate a dat-o jos şi fostul său soţ, Bodo de la Proconsul.
A făcut reclamă la genţi şi centuri
În 2007, Elena Băsescu “a împânzit” staţiile de metrou bucureştene cu panouri publicitare la genţi şi curele din piele. Mezina preşedintelui a semnat un contract de imagine cu firma germană BeltArt, pentru care se zvoneşte că a încasat 20.000 de euro şi o sumedenie de accesorii, după pofta inimii. Ca fotomodel, Elena a mai lucrat cu designerii Răzvan Ciobanu şi Adrian Oianu şi cu hair-stylistul Cristi Pascu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!