La 1 ianuarie, sonda New Horizons va survola un obiect spaţial numit Ultima Thule, situat la 1,6 miliarde de kilometri dincolo de Pluto, pe Centura lui Kuiper. Niciodată vreun vehicul spaţial nu a efectuat un zbor atât de îndepărtat.
Un cercetător al NASA i-a cerut chitaristului britanic – care deţine un doctorat în astrofizică – să compună muzica pentru această ocazie. Rezultatul: la 71 de ani, Brian May va lansa New Horizons , primul său single solo din 1998.
“A reuni cele două aspecte ale vieţii mele, astronomia şi muzica, era o provocare interesantă”, a explicat fostul coleg al regretatului Freddie Mercury într-un comunicat.
Brian May a dorit să aducă astfel un omagiu acestei reuşite ştiinţifice. “Este cel mai îndepărtat punct pe care mâna omului l-a atins vreodată”, a precizat el.
Un extras din piesă, în care se aude şi vocea astrofizicianului decedat Stephen Hawking pe note de chitară interpretate de Brian May, este disponibil pe site-ul muzicianului.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!