Potrivit informaţiilor făcute publice de site-ul specializat în ştiri mondene tmz.com şi de emisiunea de televiziune Inside Edition, Catherine Falk, fiica lui Peter Falk, a depus o acţiune în justiţie, la un tribunal din Los Angeles, pentru a cere plasarea sub curatelă a tatălui ei, în prezent în vârstă de 81 de ani, pentru ca acesta să fie protejat “împotriva fraudelor şi a influenţelor nefaste”.
Aceste informaţii nu au putut fi confirmate, pentru moment, de surse din justiţie, dar, potrivit site-ului tmz.com, o audiere în faţa unui judecător este prevăzută pentru luna ianuarie, pentru dezbaterea acestui caz.
Peter Falk l-a interpretat pe locotenentul Columbo în peste 70 de filme de televiziune, ce au fost difuzate între anii 1968 şi 2003. Totuşi, Falk a devenit celebru cu mult înainte de a prelua rolul inspectorului de poliţie în faimosul impermeabil bej, cu ţigară în colţul gurii şi cu o grimasă permanentă, deoarece actorul a fost de două ori nominalizat la premiile Oscar, pentru partiturile din filmele “O poveste ca în filme” (1961) şi “Murder, Inc.” (1960), obţinând, de asemenea, cinci premii Emmy şi o nominalizare la Globul de Aur.
Născut în 1927, la New York, Peter Falk nu mai poate vedea cu un ochi de la vârsta de trei ani, o consecinţă a cancerului de care a suferit. El a început să lucreze în televiziune în 1957. Folk a fost unul dintre actorii fetiş ai regizorului John Cassavetes, sub bagheta căruia a jucat în şase filme.
Boala Alzheimer este o afecţiune degenerativă progresivă a creierului, care apare mai ales la persoane de vârstă înaintată. Maladia este asociată cu pierderea treptată a capacităţilor intelectuale ale individului şi a valorii sociale a personalităţii sale, dar şi tulburări de comportament. Această boală reprezintă forma cea mai comună de declin mintal la persoanele în vârstă şi a devenit tot mai frecventă o dată cu creşterea longevităţii.
Potrivit specialiştilor, în timp ce populaţia mondială îmbătrâneşte, numărul persoanelor atinse de Alzheimer va creşte, de la 26,6 milioane, în prezent, la 106,2 milioane până în 2.050.
Trimite articolul
XCe inseamna cuvantul asta curatela? Ca nu apare nicaieri in limba romana? Domnilor “ziaristi” atentie la ciudateniile astea de cuvinte pe care le tot inventati ca intr-o buna zi prost va deveni sinonim automat cu jurnalist.
Folositi macar un cuvant mai accesibil publicului larg nu unul atat de specific dreptului civil, ca nu toata lumea e absolvent de drept.