Actorul David Carradine a fost găsit spânzurat în dulapul camerei sale de hotel din Bangkok. Celebru pentru rolurile din „Kill Bill” şi „Kung Fu”, Carradine, în vârstă de 72 de ani, se afla în Thailanda pentru fimările ultimului său film, „Stretch”.
Cadavrul a fost găsit de o cameristă. Poliţia din Bangkok a declarat că actorul avea o sfoară în jurul gâtului şi al organelor genitale. Agentul actorului, Chuck Binder, a declarat că vestea a fost şocantă în condiţiile în care Carradine era o persoană plină de viaţă şi de energie.
David Carradine a avut o carieră cinematografică de succes. El a fost nominalizat de patru ori la premiile Globul de Aur şi o dată la premiile Emmy şi a câştigat un premiu National Board of Review. Carradine a primit şi premiul publicului în cadrul unei secţiuni de la Cannes, pentru rolul din filmul ,,Americana”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!