Fotbalistul David Beckham, imaginea brandului Emporio Armani, a refuzat oferta de a realiza o reclamă alături de actriţa Angelina Jolie pentru aceeaşi marcă, informează Brand Republic. Potrivit unor surse apropiate fotbalistului, acesta ar fi refuzat proiectul publicitar pentru că este însurat, însă alte surse sunt de părere că soţia lui Beckham, Victoria, nu ar vrea ca familia ei să fie asociată cu celebrul cuplu de actori Angelina Jolie – Brad Pitt.
În urmă cu o circa o săptămână, mai multe surse apropiate casei de modă Armani declarau că Angelina Jolie, câştigătoare a premiului Oscar, a semnat un contract de publicitate cu Emporio Armani, casa de modă italiană, urmând să apară într-o reclamă alături de fotbalistul David Beckham.
David Beckhama apărut recent într-o altă campanie Armani, starul englez declarându-se „mândru şi uşor jenat” de giganticul panou outdoor care îl arată doar în lenjerie intimă şi care a adunat o mulţime de fani la Londra.
Beckham, în vârstă de 34 de ani, şi soţia sa, Victoria, au mai fost imaginea casei de modă Armani şi în cadrul altor campanii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!