Starul din filmul “Sherlock Holmes” va începe cât de curând să o viziteze pe micuţa Sophia în Florida, acolo unde locuieşte împreună cu mama sa, fotomodelul Samantha Burke.
Actorul de 37 de ani a refuzat să o vadă pe Sophia, din septembrie, atunci când micuţa s-a născut. Cu toate acestea Samantha le spunea prietenilor ei că Jude a sunat de Crăciun şi i-a mărturisit că vrea să vină să o vadă pe fetiţa lui cât se poate de curând.
Un prieten al fotomodelului spunea: “E foarte încântată. Până acum era supărată rău pentru că Jude pur şi simplu nu a vrut să o cunoască pe Sophia”. Actorul a fost cuplat cu modelul pentru doar două săptămâni, în urmă cu un an, dar acum are o relaţie cu actriţa Sienna Miller, care îi este logodnică.
Cu toate acestea, Sam încă speră că se va împăca cu Law. “Mi-a spus că se vor împăca, însă cred că Jude doar vrea să îşi ia rolul de tată în serios”, a spus un amic al modelului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!