Duminică, artistul în vârstă de 25 de ani a postat un mesaj despre sănătatea sa mentală pe Instagram, mărturisind că speră ca povestea sa “să rezoneze” cu cei 105 de milioane de fani ai săi de pe reţeaua de socializare.
“Am doar să vă ţin la curent puţin, sper ca prin ceea ce trec acum să rezoneze cu voi. Mă lupt foarte mult. Mă simt super-deconectat şi ciudat. Întotdeauna îmi revin, aşa că nu mă îngrijorez; voiam doar să vă spun şi să vă rog să vă rugaţi pentru mine”, a scris artistul în mesajul acompaniat de o poză alb-negru, în care poate fi văzut rugându-se între managerul său Scooter Braun şi rapperul Kanye West.
Mesajul său vine în urma unor relatări că starul a primit tratament pentru depresie – subiect despre care artistul a vorbit de altfel într-un interviu recent acordat revistei Vogue.
Justin a povestit despre un moment mai întunecat din viaţa sa, mărturisind că a fost “cu adevărat deprimat” în turneul pentru promovarea albumului său “Purpose” în 2017.
Artistul a recunoscut că s-a bazat foarte mult pe Xanax – o benzodiazepină cu durată scurtă de acţiune, folosită pentru tratarea tulburările de anxietate – în 2017 pentru a se rupe de realitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!