“LeeLee a născut o fată jucăuşă şi sănătoasă azi-noapte, la New York”, a declarat acesta ieri după-amiază. “Fericitul tată este logodnicul său, designerul de îmbrăcăminte pentru bărbaţi Adam Kimmel”, a adăugat reprezentantul actriţei. Numele bebeluşului nu a fost dezvăluit încă.
Frumoasa interpretă, în vârstă de 26 de ani, a fost şocată când a aflat că este însărcinată, apoi a devenit “extrem de fericită şi foarte îndrăgostită”, aşa cum ea însăşi declara în luna septembrie. Pe parcursul sarcinii, pentru a-şi păstra forma fizică, LeeLee a lucrat cu un antrenor personal, însă exerciţiile alese aveau dificultate minimă, fiind “calme şi relaxate, ca plimbările lungi pe malul Râului Hudson”. Cât despre poftele pe care le-a avut pe timpul sarcinii, actriţa mărturisea: “Mănânc mai puţină îngheţată ca niciodată fiindcă… nu mai am loc în burtică”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!