Laura Coleman, de 22 de ani, a încântat juriul concursului de frumuseţe din Marea Britanie din acest an, însă nu şi pe reprezentanţii agenţiilor de modeling.
Frumoasa englezoaică a început cariera de modeling având cu două numere mai puţin decât în momentul de faţă. Şi, chiar dacă este mai frumoasă şi mai sănătoasă, ea şi-a ruinat cariera în modeling. “Cred că femeile cu curbe ar trebui să fie mult mai promovate în media. Însă agenţiile de modeling par a avea o problemă cu noile mele forme.
Dar tot ce contează este să mă simt bine în pielea mea”, a declarat încântătoarea Laura. “Sunt singură deocamdată”, a declarat Miss Anglia, care tocmai s-a despărţit de vedeta din cricket, Stuart Broad. “Sunt foarte independentă şi nu sunt în căutarea unui iubit. Sunt foarte ocupată şi mă bucur de tot ce fac în momentul acesta”.
Trimite articolul
Xsaraca fata cum credeti ca ia picat faptul ca a ajuns miss anglia si mai departe a fost refuzata,dar in fine cam cate kg ar trebui sa ai ca sa faci modeling?am acest vis de mik si imi place moda foarte mult multumesc anticipat