“Patrick a aflat că boala s-a extins şi la ficat şi în acest moment doctorii au început să-i numere zilele pe care le mai are de trăit”, a declarat o sursă pentru revista americană National Enquirer.
“Patrick se aştepta la asta deoarece se simţea tot mai slăbit. Uneori nici nu putea să meargă fără să leşine, alteori se simţea sufocat şi trebuia să se aşeze”.
Vrea să-şi ia rămas bun
Actorul şi-a anunţat soţia Lisa şi fratele Donny că nu mai are mult de trăit.
“Lisa i-a dat telefon lui Donny în Los Angeles şi i-a spus că trebuie să vină în Chicago, unde Patrick filmează serialul “The Beast”. Plângea şi l-a speriat de moarte pe Donny”, a mai spus sursa citată.
“Donny a înţeles că fratele lui este deja pe patul de moarte pentru că Lisa i-a zis că
Patrick vrea să-şi ia rămas bun. Nu se putea opri din plâns”.
Patrick Swayze (56 de ani) a urmat un tratament experimental împotriva cancerului la Stamford University Medical Center, după ce a fost diagnosticat la începutul acestui an, iar medicii se declarau mulţumiţi de rezultatele pozitive.
Aparent refăcut, actorul a început să lucreze din nou vara trecută, acceptând rolul din serialul poliţist “The Beast”, şi a fost de acord să continue munca şi în 2009, la sezonul al doilea al producţiei.
Patrick Swayze îşi face testamentul
Citiți principiile noastre de moderare aici!