Fosta vedetă a Antenei 1, Simona
Pătruleasa, nu se dezminte şi
continuă să uimească pe toată
lumea.
După micile conflicte pe care le-a avut cu
colegele sale de-a lungul timpului, ea a dat
dovadă de mărinimie atunci când i-a
dăruit, unei domnişoare de la machiaj, rochia
sa de mireasă.
Cunoscută pentru caracterul vulcanic, Simona a
demonstrat tuturor că are un suflet bun, atunci
când i-a făcut un cadou special unei colege.
Ea i-a dăruit unei machieuze una dintre cele
două rochii de mireasă pe care le-a purtat
anul trecut, în septembrie, în Italia,
când s-a căsătorit cu logodnicul
său, Sabin: “Într-adevăr, am
dăruit o rochie unei colege. M-a întrebat
dacă ştiu un magazin de unde se poate
închiria o rochie de mireasă, iar eu m-am
oferit să i-o dau pe a mea. Eu am avut două.
Pe cea de la cununia religioasă am
păstrat-o”, a declarat Pătruleasa.
În ultima vreme, tot mai multe persoane
susţin că Simona este
însărcinată şi că, de fapt,
acesta ar fi fost şi unul dintre motivele pentru
care ar fi decis să demisioneze din Antena 1.
Contactată telefonic, Pătruleasa ne-a
mărturisit că nu este
însărcinată, dar este posibil ca acest
lucru să se întâmple cât de
curând, deoarece, atât ea cât şi
soţul său, îşi doresc un copil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!