Nepoata lui Linford Christie, campionul olimpic al probei de 100 metri plat de la Barcelona, din 1992, a devenit prima tânără de culoare care a primit titlul de Miss Marea Britanie. Rachel Christie, în vârstă de 20 de ani, a primit acest titlu în timpul unei ceremonii care a avut loc în centrul Londrei.
„Ştiu că toată lumea spune acest lucru, dar pentru mine acest titlu înseamnă atât de multe lucruri. Unul dintre motivele pentru care m-am prezentat la concursul Miss Marea Britanie a fost acela că am vrut să le arăt oamenilor, în special tinerei generaţii – am fraţi şi surori mai mici -, că, dacă vrei, poţi face ceva pozitiv cu viaţa ta”, a declarat tânăra câştigătoare, la puţin timp după ce a primit trofeul.
„Oricine aţi fi, puteţi să deveniţi orice vreţi şi să faceţi tot ce vreţi, să faceţi pur şi simplu, dacă decideţi acest lucru şi dacă aveţi ambiţia şi hotărârea de a reuşi”, a adăugat Rachel Christie. Acum visul ei este să obţină o medalie de aur la heptatlon la Jocurile Olimpice din 2012, ce vor avea loc la Londra.
Citiți principiile noastre de moderare aici!