Tânărul în vârstă de 24 de ani urmează în prezent o formare la baza aeriană din Shawbury, West Midlands, pentru a deveni pilot într-o unitate aeriană a forţelor terestre.
La aceeaşi bază, prinţul William urmează o formare de pilot pentru misiuni de căutare şi salvare.
”Înainte nu ne vedeam decât foarte rar, iar acum stăm împreună, este fantastic”, a spus Harry.
”William este cel care găteşte. Eu mă uit la televizor”, a explcat prinţul, glumind apoi “În forţele aeriene, nu se munceşte atât de mult ca în forţele terestre”.
Potrivit presei, William i-a dat câteva sfaturi fratelui său înainte de primul său zbor cu elicopterul, ce va avea loc în câteva săptămâni, iar Harry a recunoscut că această formare este dificilă. “Cursurile de pilotaj sunt foarte intense, am fost surprins. Ştiţi, uneori cred că, intelectual, nu sunt făcut pentru asta”, a declarat el.
”Sper să am calităţile fizice pentru a pilota un eliocopter, dar, intelectual, sunt examene şi tot restul. Nu sunt bun la matematică”, a declarat Harry.
Citiți principiile noastre de moderare aici!