Rihanna a mărturisit că întoarcerea ei la Chris Brown, după ce acesta a bătut-o, a fost o greşeală, pe care speră să nu o facă şi alte femei, victime ale violenţei domestice. Într-un interviu acodat emisiunii “Good Mornig America”, cântăreaţa şi-a motivat gestul, spunând că era foarte îndrăgostită.
“Este jenant că m-am îndrăgostit de un astfel de om. Atât de mult, atât de necondiţionat, încât m-am întors la el după ce m-a bătut. Este umilitor să recunosc acest lucru şi traumatizant să-l accept. Dar până la urmă sunt un om, chiar dacă oamenii mă pun pe un piedestal imaginar şi au anumite aşteptări de la mine. Nu sunt perfectă”, a declarat cântăreaţa R&B.
Rihanna a precizat că a decis să vorbească despre experienţa ei când şi-a dat seama că este un model pentru tinere şi că nu vrea să transmită o influenţă negativă.
“Când am înţeles că decizia mea de a mă întoarce la un bărbat care mă bătuse poate duce la moartea unei tinere, mi-am dat seama că nu este un rol uşor. Nu vreau să fiu responsabilă pentru că le-aş fi spus: “Duceţi-vă înapoi ! Pare complet normal să te întorci. Începi să te minţi pe sine, dar le spun tuturor tinerelor care suferă de pe urma violenţei domestice să nu reacţioneze ţinând cont de dragoste”, a explicat ea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!