Sharon Stone a făcut declaraţia săptămâna aceasta, pe când se afla la un eveniment caritabil organizat la Los Angeles de Women’s Brain Health Initiative, pentru publicaţia Variety. În 2001, actriţa a suferit un accident cerebral masiv, din cauza căruia a avut hemoragie timp de nouă zile. „Oamenii m-au tratat într-un mod brutal de urât… De la femei din branşă la judecătoarea care s-a ocupat de custodia fiului meu, cred că nimeni nu îşi dă seama cât de periculos este un accident cerebral pentru o femeie şi ce înseamnă recuperarea – mie mi-a luat şapte ani”, a mai spus actriţa. În acea perioadă, Stone era în proces de divorţ de jurnalistul Phil Bronstein, în timp ce încerca şi să îşi menţină celebritatea pe marele ecran.
„De la încercarea de a păstra custodia fiului meu la faptul de a funcţiona, a fi capabilă de muncă… a trebuit să îmi ipotechez din nou casa. Am pierdut tot ce am avut. Mi-am pierdut locul în industrie, unde fusesem cel mai fierbinte star”, a explicat Stone. Actriţa a mai povestit că a fost salvată financiar de un contract pe care l-a încheiat cu casa Dior în 2005, dar a simţit că experienţa sa a fost similară celei a prinţesei Diana, după divorţul de prinţul moştenitor Charles. „Eram amândouă celebre – ea a murit, eu am avut un accident cerebral. Şi apoi am fost uitate”, a mai spus Sharon Stone. SURSA:MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!