Prințul Harry și soția lui, Meghan, nu vor mai folosi titulatura “Alteţa sa regală” și nu vor mai primi fonduri din surse guvernamentale, a anunțat, sâmbătă seară, Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a reginei Elisabeth a II-a. Ducele și ducesa de Sussex au anunțat și că intenționează să returneze 2,4 milioane de lire sterline, bani publici primiți pentru renovarea Frogmore Cottage, reședința din Windsor, care va rămâne locuința lor oficială din Marea Britanie. Mai mult, cuplul nu o va mai reprezenta formal pe regina Elisabeth a II-a începând cu primăvara acestui an.
Deciziile au fost luate după ce Harry și Meghan au anunțat recent că doresc să renunțe la statutul de membri seniori ai familiei regale a Marii Britanii.
Ce nume de familie vor purta ducii de Sussex?
Harry va continua să fie prinţ şi membru al familiei regale a Marii Britanii. Însă el nu va mai putea folosi titulatura de “Alteţa sa regală” pentru că nu mai este membru activ al familiei regale, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru ducesa Meghan de Sussex, potrivit today.com.
Jurnalistul ITV News Royal Chris Ship a clarificat ideea, respectiv, aceea că ducii de Sussex își păstrează titulatura de “Alteța sa regală”, dar nu vor mai putea să o folosească. Se pare că cei doi vor fi cunoscuți ca Harry, duce de Sussex, și Meghan, ducesă de Sussex, titluri pe care le-au primit de la regina Elisabeth a II-a în ziua în care s-au căsătorit, în 2018.
Contul de pe platforma Instagram și noul site oficial ale lui Harry și Meghan poartă numele Sussex.
Iar, la începutul acestei săptămâni, într-un comunicat oficial, cei doi au fost numiţi “familia Sussex”.
Însă, potrivit site-ului oficial al familiei regale, dacă vreodată un membru are nevoie de un nume de familie, acesta trebuie să fie Mountbatten-Windsor. Numele vine de la cel de familie al prinţul consort Phillip (Mountbatten) şi de la cel luat de bunicul reginei Elizabeth a II-a, regele George al V-lea, după castelul Windsor, în 1917.
De altfel, Harry şi Meghan au adoptat numele de familie Mountbatten-Windsor pentru fiul lor, Archie, născut anul trecut. Pe certificatul micuţului, născut pe 6 mai 2019, figurează numele Archie Harrison Mountbatten-Windsor.
Totuşi, în timp ce se pregătea pentru cariera de militar, prinţul Harry a folosit numele de Wales, acelaşi cu al principatului deținut de tatăl său.
Există, de asemenea, posibilitatea ca Harry și Meghan, care au făcut alegeri insolite în viață în ultimii ani, comparativ cu protocolul regal, să procedeze la fel și în ceea ce privește numele de familie.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XVai de capul lui print, mascul beta, il face americanca in nas cum vrea ea.