Reputatul artist, originar din Michigan, a declarat că i-ar plăcea să-şi poată vedea din nou ţara “zâmbind”. “Vreau să văd acest lucru, înainte de a pleca să mă instalez în Ghana, pentru că o voi face”, a insistat el.
După cum a mărturisit artistul, într-un interviu acordat jurnalistei Oprah Winfrey şi preluat de CNN, el a luat deja această decizie.
Întrebat de Oprah Winfrey dacă “se va muta permanent în Ghana”, celebrul cântăreţ şi compozitor, al cărui nume real este Stevland Hardaway Morris şi care a împlinit 70 de ani, a răspuns afirmativ.
Potrivit mass-media americane, nu este pentru prima oară când cântăreţul se gândeşte să se mute în Ghana.
În 1994, el a declarat că se simte mai apropiat de comunitatea din această ţară, decât de cea din Statele Unite.
Sursa: Agerpres
Citiți principiile noastre de moderare aici!